Miniştrii Afacerilor Interne din Uniunea Europeană s-au întrunit joi, la Bruxelles, având ca principale puncte pe agendă migraţia şi azilul, în contextul în care Europa se confruntă în ultimele săptămâni cu un val masiv de migranţi care traversează Mediterana Centrală pentru a ajunge în sudul Italiei. Participanţii au fost informaţi cu privire la stadiul actual al dezbaterilor legislative în curs ce vizează reformarea legislaţiei europene în materie de azil. De asemenea, ...
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a pronunţat pentru mai multă coerenţă în răspunsul Uniunii Europene la criza actuală cauzată de valul de migranţi şi a evidenţiat, în acelaşi timp, importanţa menţinerii dialogului cu ţările de origine a migranţilor. Metsola s-a declarat însă optimistă în legătură cu soluţionarea acestei crize. ''Folosesc cuvântul optimistă pentru că nu îmi pot imagina să mă întâlnesc cu alegătorii mei şi să le spun «Şt ...

Mulți britanici vor înapoi în UE

Duminică, 24 Septembrie 2023 20:02 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O mare mulţime de protestatari pro-UE s-a adunat sâmbătă în faţa Hotelului Hilton de pe Park Lane, în vestul Londrei, pentru Marşul Naţional de Reîntregire (NRM). Ei califică ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană drept o "greşeală imensă" şi militează pentru o revenire în blocul comunitar, relatează PA Media/dpa, potrivit Agerpres. Marea Britanie a votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană la referendumul din iunie 2016, convocat de premierul de atunci, David Camer ...

Dezinteres total pentru proiectul care ar duce Galaţiul în Europa

Vineri, 22 Septembrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
La recenta reuniune de la Bucureşti a "Iniţiativei celor trei mări" (I3M), principalele teme de discuţie au vizat coridoarele de transport Nord-Sud, în curs de materializare prin "Via Carpathia" (rutier) și "Rail2Sea" (feroviar), proiecte majore de infrastructură a căror importanţă este de netăgăduit. "Via Carpathia" este o cale transport rutier care cuprinde 1.700 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, între Klaipeda (Lituania) şi Salonic (Grecia), în timp ce "Rail2Sea" ...

Noi fonduri UE pentru gestionarea crizelor geopolitice

Miercuri, 20 Septembrie 2023 20:07 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisia pentru bugete a Parlamentului European (BUDG) a solicitat miercuri o creştere de 10 miliarde de euro a bugetului UE, până în 2027, pentru ca blocul comunitar să poată face faţă multiplelor crize geopolitice, transmite AFP.Poziţia eurodeputaţilor a fost aprobată cu o largă majoritate (23 de voturi pentru, trei voturi contra şi trei abţineri). Textul urmează să fie supus votului în plenul PE, la Strasbourg, pe 4 octombrie, după care va fi negociat cu Consiliul UE, ce reun ...

Ursula von der Leyen, despre starea Uniunii

Marți, 12 Septembrie 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va susține miercuri, 13 septembrie, ultimul său discurs privind starea Uniunii Europene înainte de alegerile europene, urmat de o discuție cu eurodeputații. Ursula von der Leyen va prezenta prioritățile Comisiei până la sfârșitul mandatului său. Temele posibile ce vor fi abordate includ: o Uniune Europeană mai puternică și mai rezilientă, sprijinul continuu al UE pentru Ucraina în războiul împotriva agresiunii Rusiei, indepe ...
Blocarea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen riscă să ducă la înmulţirea "celor care vor să distrugă Europa", a declarat, la Strasbourg, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Aceasta a precizat că nu trebuie ignorată creșterea extremismului, ci contracarată, arătând că Uniunea Europeană contează. Parlamentul European s-a reunit în prima sesiune plenară la Strasbourg după vacanţa de vară, ocazie cu care Roberta Metsola a susținut o conferin ...

Avalanșă de cereri de azil în statele Uniunii Europene

Marți, 05 Septembrie 2023 17:01 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Numărul cererilor de azil înregistrate în statele Uniunii Europene, Elveţia şi Norvegia, în primul semestru al acestui an a crescut cu 28 la sută faţă de aceeaşi perioadă a lui 2022, a anunţat Agenţia pentru azil a Uniunii Europene, informează AFP. Conform Agenţiei UE, 519.000 de cereri de azil au fost depuse în primele şase luni ale anului şi se estimează că, "potrivit tendinţelor actuale, numărul cererilor ar putea depăşi 1 milion până la sfârşitul anului". Cei mai ...

Ziua Ucrainei, salutată de liderii Uniunii Europene

Joi, 24 August 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Liderii instituţiilor europene i-au felicitat joi pe ucraineni, cu ocazia împlinirii a 32 de ani de la obţinerea independenţei ţării lor şi le-au garantat încă o dată sprijinul Uniunii Europene (UE) atât timp cât este necesar în lupta împotriva invaziei Rusiei, transmite EFE. "Dragi prieteni ucraineni, în această zi importantă, ziua independenţei voastre, UE este cu voi. Vă vom sprijini atât timp cât este necesar. Sunteţi membri ai familiei noastre europene şi viitorul vos ...

România, al nouălea producător de înghețată din UE

Marți, 15 August 2023 13:30 | Publicat în ECONOMIE
Ţările membre UE au produs anul trecut o cantitate de 3,2 miliarde litri de îngheţată, în creştere cu 5% faţă de 2021, potrivit Eurostat. Germania a fost cel mai mare producător, cu o producţie de 620 de milioane de litri, urmată de Franţa (591 mil.) şi Italia (571 mil.). Au urmat, în ordine, Spania (321 mil. litri), Belgia (198 mil.), Lituania (46 mil.), Cehia (44 mil.), Finlanda (38 mil.) şi România (35 mil. litri). Germania a produs, în medie, şi cea mai ieftină îngheţat ...
Pagina 7 din 8