REVOLTĂTOR. Avem ”vocaţia” mâzgălelilor (FOTO)

Luni, 17 Februarie 2020 00:05 | Publicat în SOCIETATE
"Mona Niţă + Ciori = Love Cristi", scrie pe zidul scării monumentale de la Elice, chiar sub cele două basoreliefuri care îi reprezintă pe domnitorii Ştefan cel Mare şi Alexandru Ioan Cuza. Lucrările, mărturii ale istoriei, i se datorează Asociaţiei "Galaţi, oraşul meu", iar inscripţia de sub ele pare o impietate. La fel şi mâzgălitura "Galaţi", cu vopsea albă, care acoperă literele săpate în placa explicativă de pe soclul statuii lui Costache Negri. Iar punerea în val ...
Nu mai puţin de patru automate de vânzare a biletelor de transport vandalizate în decurs de 16 zile reprezintă performanţa atinsă de gălăţeni în această toamnă, în care autorităţile promiteau că va fi pus în funcţiune „cel mai modern şi performant sistem e-ticketing din România”. Deocamdată, sistemul de taxare automată a titlurilor de călătorie se lasă aşteptat, dar distrugerea componentelor lui continuă. La începutul lunii iulie, în câteva dintre staţiile de ...

Emblema cartierului Ţiglina II: garaje şi gunoi (FOTO)

Luni, 07 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în REPORTAJ
Pe modelul celei mai mari arte urbane în aer liber, exprimate pe zidul Berlinului, iubitorii gălăţeni de graffiti şi-au exersat talentul pe zidurile garajelor din cartierul Ţiglina II şi, Slavă Domnului, au avut şi unde! Deşi dispune de foarte multe spaţii care ar putea fi transformate în parcări, cartierul este, din păcate, sufocat de garaje, al căror stil arhitectural lasă mult de dorit. Însă, pentru mulţi dintre gălăţeni primează utilitatea şi funcţionalitatea, şi m ...
După ce s-a aflat la cheremul indivizilor fără căpătâi, care au batjocorit-o, furat-o, distrus-o şi umplut-o de gunoaie, ruina rămasă din eleganta clădire de pe strada Plevnei nr. 3 a fost pusă, în sfârşit, în siguranţă. „Imobil al Primăriei, batjocorit, furat şi distrus", scriam în ediţia din 12 aprilie a ziarului "Viaţa liberă" despre clădirea din Valea Oraşului, aflată la doar câţiva paşi de Cantina de Ajutor Social. Planurile Primăriei, proprietara imobilului ...
Nu mai este o noutate că locurile de joacă din cartierele gălăţene, puţine la număr, sunt neîntreţinute, năpădite de buruieni, cu echipamente de joacă vechi şi deteriorate, unele dintre ele reprezentând adevărate pericole pentru copiii noştri. Însă, faptul că există şi oameni care contribuie intenţionat la degradarea lor, pentru a-i ţine la distanţă pe micuţi, ei bine, asta este de neacceptat! În parcul din Micro 19, care deserveşte blocurile O, situate pe bulevardul ...

Monument vandalizat

Marți, 23 Iulie 2019 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Doi bărbaţi au fost arestaţi pentru că au vandalizat un monument ridicat în memoria celor 77 de persoane ucise pe 22 iulie 2011, pe insula norvegiană Utoya, de către extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, exact la opt ani de la tragedie, a anunţat marţi, 23 iulie 2019, poliţia norvegiană. Locuitorii din oraşul Tonsberg (100 de km sud de Oslo) au observat luni că memorialul fusese vandalizat, pe el fiind desenată o svastică. Monumentul face parte dintr-o serie de sculptur ...

Staţie de autobuz vandalizată

Duminică, 07 Iulie 2019 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Refugiul modernizat al staţiei de autobuz de pe strada Portului nr. 55, aferentă Liceului de Marină, a fost devastat, prin distrugerea panoului cu fotografii. Astfel, s-a creat un fel de fereastră, cu deschidere directă la bălăriile care care se înalţă nestingherite de nimeni în spatele staţiei. Avem în cazul de faţă, o infracţiune foarte cunoscută deja, aceea de vandalizare, a căror autori rămân, de cele mai multe ori, necunoscuţi şi, ca atare, nepedepsiţi, şi o situaţi ...
Cu toţii ne dorim ca atunci când mergem pe stradă să nu vedem ambalaje sau mucuri de ţigară aruncate la voia întâmplării, motiv pentru care s-au "inventat" coşurile de gunoi. Din câte se pare, însă, gălăţenii nu au învăţat să le folosească corespunzător, preferând să le vandalizeze, în timp ce societatea Gospodărire Urbană nu a învăţat să le înlocuiască la timp. Atât pe strada Brăilei, cât şi pe strada Regiment 11 Siret, existenţa coşurilor stradale este ...

Incendiu stins greu din cauza hidranţilor vandalizaţi

Miercuri, 03 Octombrie 2018 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Intervenţie dificilă la Cuza Vodă, unde pompierii au fost solicitaţi să stingă un incendiu izbucnit la o bucătărie de vară. Până la sosirea autospecialei, localnicii s-au mobilizat pentru a ajuta la stingerea incendiului. La faţa locului a ajuns şi un echipaj al ambulanţei, care i-a acordat îngrijiri medicale proprietarei în curtea căreia a izbucnit incendiul. Femeia, care suferise un atac de panică, a fost transportată la spital. Pompierii au avut nevoie de întăriri din ca ...

Maşini din Galaţi, găsite cu geamurile sparte

Joi, 28 Iunie 2018 00:00 | Publicat în EVENIMENT
După oglinzi furate şi cauciucuri tăiate, incidente care au căpătat conotaţii de fenomen în Galaţi, mai mulţi şoferi şi-au găsit autoturismele vandalizate în ultimele zile, atacatorii vizând geamurile maşinilor parcate în diferite zone ale oraşului. Din primele date, se pare că atacatorii au folosit acelaşi mod de operare, fărâmiţând lunete, parbrize sau geamuri laterale cu ajutorul unor sticle umplute cu apă. Una dintre situaţii s-a înregistrat în zona intersecţiei s ...
Pagina 1 din 2