SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Un decedat și 22 de noi infectați cu COVID-19, în ultimele 48 de ore

Scris de Duminică, 19 Decembrie 2021
Peste 20 de noi infectări au fost raportate în decurs de 48 de ore la Galați. Un singur bolnav în stare gravă a decedat din cauza COVID-19, în timp ce peste 15 au trecut cu bine prin boală. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu…

Incendiu puternic, într-o curte de pe strada Cezar

Scris de Duminică, 19 Decembrie 2021
Un incendiu de amploare a izbucnit, duminică seara, în curtea unei case de pe strada Cezar. Proprietarul se pare că depozitase în curte deșeuri, iar acestea au luat foc, cauza nefiind deocamdată cunoscută. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la fața locului s-au deplasat patru autospeciale și un echipaj SMURD…

„Viaţa liberă” aşteaptă colindătorii!

Scris de Duminică, 19 Decembrie 2021
Anul acesta, "Viaţa liberă" reia tradiţia întreruptă în 2020, din cauza pandemiei de coronavirus, şi aşteaptă grupurile de colindători la redacţie, în strada Domnească, nr. 68, săptămâna viitoare, de luni, 20 decembrie, până joi, 23 decembrie 2021, între orele 10,00 şi 15,00, însoţiţi de cel puţin un adult. Brazii împodobiţi…

De ce este necesar să faci mişcare şi în sezonul rece

Scris de Duminică, 19 Decembrie 2021
Cu cât este mai activă viaţa ta, cu atât te vei bucura mai mult de o stare de sănătate şi de bine. Activitatea fizică, pe lângă faptul că ajută la o mai bună oxigenare a organismului, asigură şi o mai bună circulaţie sangvină, iar, potrivit unui studiu suedez publicat în…

Un ou la micul-dejun ajută sistemul nervos

Scris de Duminică, 19 Decembrie 2021
Oul este considerat de către nutriţionişti ca fiind un aliment complet. Pentru a te bucura de toate beneficiile pe care acest aliment ţi le poate aduce, fierbe unul la masa de dimineaţă. Îţi asiguri astfel necesarul de acid folic, care asigură o bună activitate a creierului, şi de vitamina B12,…

S-a majorat punctul de pensie şi a crescut pensia socială

Scris de Sâmbătă, 18 Decembrie 2021
Guvernul a aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 125/2021 majorarea punctului de pensie cu 10 la sută şi a indemnizaţiei pentru pensiile sociale cu 25 la sută, de la 1 ianuarie 2022. Astfel valoarea punctului de pensie creşte de la 1.442 lei la 1.586 lei. Actul normativ aprobat de Executiv…

Joi, au fost administrate 1.000 de doze de vaccin anti-COVID

Scris de Sâmbătă, 18 Decembrie 2021
Joi, 16 decembrie, în județ au fost vaccinate împotriva noului coronavirus 1.011 persoane, iar, dintre acestea, cele mai multe, 444, au fost beneficiare ale dozei de booster.În plus, 219 persoane au primit prima doză, iar alte 348 doza a doua, după cum urmează: 343 la centrele de la Sala Sporturilor,…

Absolvenții de Medicină preferă specialităţi fără risc de malpraxis

Scris de Sâmbătă, 18 Decembrie 2021
După concursul din 2020, anul acesta, pe 21 noiembrie, a avut loc al doilea concurs național de Rezidențiat organizat în condiții de pandemie. Concurența a fost mare, deoarece s-au înscris câte doi candidați pe loc. Cei mai mulți dintre absolvenții Facultății de Medicină și Farmacie Galați au obținut punctaje de…

Un tată-pompier poate învinge cancerul de Crăciun. Viața unui salvator depinde de un pumn de euro

Scris de Sâmbătă, 18 Decembrie 2021
Are numai 40 de ani, mii de zile și nopți în slujba semenilor și o viață de închinat fiului său, de numai 8 anișori. Pentru Costel Plesnecuți, viața se calculează acum în zile și bani, bani de care depinde șansa de a rămâne în continuare alături de cei dragi și…

Creștere ușoară la Galaţi a numărului de infectări COVID-19

Scris de Vineri, 17 Decembrie 2021
Puțin peste 60 de gălățeni testați în ultimele 24 de ore au fost găsiți infectați cu noul coronavirus. A fost înregistrat încă un deces și o nouă creștere a numărului de persoane aflate în carantină la domiciliu. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19,…

Pastila anti-Covid a Pfizer poate fi folosită în UE

Scris de Vineri, 17 Decembrie 2021
Țările Uniunii Europene pot folosi Paxlovid, pastila anti-Covid a Pfizer, chiar dacă nu a fost terminată evaluarea completă a medicamentului în vederea autorizării. Pacienții care riscă forme severe ale infecției ar trebui să înceapă tratamentul cu Paxlovid cât mai curând posibil după diagnosticare sau în termen de cinci zile de…

Paul de Galați, decorat de Iohannis. Marile victorii nu pot trece în anonimat. PAMFLET

Scris de Vineri, 17 Decembrie 2021
Dușmanii lui Dragnea și-ar face Fan Club Paul, noi, concitadinii săi, am vrea să-l cunoaștem, ca să știm cum să ne ferim partenerele, iar șeful statului i-a pregătit deja distincția. Și nu e primul gălățean care îl frige pe Livache. Astea sunt informațiile Povestea a fost spusă pe toate canalele,…

Daruri pentru copiii de la Şcoala Specială „Constantin Pufan”

Scris de Vineri, 17 Decembrie 2021
Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în preajma sfintei sărbători a Naşterii Domnului, Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin Sectorul Social-filantropic, a oferit joi, 16 decembrie 2021, daruri pentru 180 de copii cu nevoi speciale din judeţul Galaţi, aflăm de la părintele Rareş Bucur. Activitatea s-a desfăşurat în cadrul…

Când începe vaccinarea anti-COVID a copiilor de 5-11 ani?

Scris de Vineri, 17 Decembrie 2021
Vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani va începe, în România, cel mai probabil, în a doua jumătate a lunii ianuarie, a anunțat joi coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță. Primele doze de vaccin pediatric Pfizer vor ajunge în țara noastră în prima jumătate a lunii viitoare, potrivit…

Muniție de război, detonată la Braniștea

Scris de Vineri, 17 Decembrie 2021
62 de elemente de muniție din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, descoperite pe raza județului Galați, vor fi detonate vineri, 17 decembrie, în poligonul special de la Braniștea. Muniție de infanterie, grenade de mână, o bombă de aruncător și muniție de artilerie vor fi distruse controlat la detonare, urmând…

Costel Manolachi, primarul din Vânători: "Apă potabilă în toată comuna"

Scris de Vineri, 17 Decembrie 2021
Primarul comunei Vânători, Costel Manolachi, susţine că, la ora actuală, întreaga comună Vânători are apă potabilă. Acest lucru este rezultatul aderării comunei la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Serviciul Regional Apă Canal și, ulterior, al unei investiții de aproximativ 4 milioane de lei, din care "ei au venit cu 3,6…

Peste 42.000 de gălățeni s-au vindecat de COVID-19, de la începutul pandemiei

Scris de Joi, 16 Decembrie 2021
Puțin peste 20 de gălățeni testați în ultimele 24 de ore au fost găsiți infectați cu noul coronavirus. Au fost înregistrate două decese și o scădere ușoară a numărului de persoane aflate în carantină la domiciliu. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre…

Evoluția pandemiei de COVID-19, la nivel național: Peste 800 de infectări, în ultimele 24 de ore

Scris de Joi, 16 Decembrie 2021
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, până joi, 16 decembrie 2021, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.796.230 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 10.696 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Nu mai puțin de…

Ritm scăzut al vaccinării anti-COVID în judeţul Galaţi

Scris de Joi, 16 Decembrie 2021
Miercuri, 15 decembrie, campania de vaccinare împotriva noului coronavirus a continuat în județ cu alte 874 de imunizări. Astfel, 174 de persoane au primit prima doză de ser, 246 au fost beneficiare ale celei de-a doua doze, în timp ce 454 de gălățeni au efectuat doza de booster, după cum…

Un bebeluș din Galați a murit din cauza COVID-19

Scris de Joi, 16 Decembrie 2021
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, miercuri, 15 decembrie, alte 88 de decese la pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2. Printre decesele anunțate se numără și cel al unui bebeluș cu vârsta de sub un an, de sex masculin, din județul Galați, care prezenta și alte boli. Decesul copilului a…

România, pe primele locuri în UE la rezistența bacteriilor la antibiotice

Scris de Joi, 16 Decembrie 2021
România se află pe primele locuri în topul european la rezistența bacteriilor la antibiotice, din cauza consumului excesiv al acestor medicamente, iar pandemia a triplat consumul unor antibiotice, fapt care plasează țara noastră pe locul al treilea în Uniunea Europeană (UE), potrivit Societății Române de Microbiologie (SRM), scrie G4Media.ro. Milioanele…

Cancerul de col uterin, boala care face ravagii în România

Scris de Joi, 16 Decembrie 2021
Doar 36 la sută dintre româncele intervievate în cadrul unui sondaj IRES realizat la solicitarea Institutului Național de Sănătate Publică au auzit de virusul HPV și doar 31 la sută asociază această infecție cu cancerul de col uterin. România înregistrează cea mai mare incidență și cea mai mare rată a…

Alte trei cazuri de infectare cu Omicron

Scris de Joi, 16 Decembrie 2021
Trei noi cazuri de infectare cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 au fost confirmate miercuri, 15 decembrie, în România, informează Ministerul Sănătății (MS). Una dintre persoane nu are istoric de călătorie în afara țării. Tulpina a fost depistată mai întâi la două femei în vârstă de 41, respectiv 39 de…

”Inimă de Copil” susține o viitoare profesoară

Scris de Joi, 16 Decembrie 2021
Fundația "Inimă de Copil" a lansat anul acesta o campanie de Crăciun - "Orice ar fi! Implică-te!" - bazată pe șase povești ale unor copii sprijiniți prin programele fundației, scopul fiind strângerea de fonduri pentru continuarea și dezvoltarea acestora. În povestea de astăzi este vorba despre o fată de 14…
Pagina 154 din 844