* Gattuso de Galaţi ratează reîntâlnirea cu fanii din oraşul natal, el fiind suspendat pentru meciul de duminică * De la Oţelul vor lipsi Kolev, Antal şi, cel mai probabil, Jelev *
OŢELUL GALAŢI – FC TIMIŞOARA
Meciul va avea loc duminică, de la ora 14.00 (în direct pe Digi Sport);
Stadionul „Oţelul” – etapa a XIII-a a Ligii I de fotbal;
Bilete: 10 lei (tribuna I), 7 lei (tribuna a II-a, peluze);
Echipele probabile:
OŢELUL: Baotici – Râpă, Sârghi, Costin, Sălăgeanu – Neagu, Giurgiu – Viglianti, Paraschiv, Ibeh – Pena. Antrenor: Dorinel Munteanu;
TIMIŞOARA: Pantilimon – Bonfim, Nibombe, Luchin, Latovlevici – Chiacu, Scutaru, Ionescu, Curtean – Magera, Bucur. Antrenor: Ioan Sabău;
Arbitri: Radu Petrescu (Bucureşti) – Ionel Popa (Paşcani), George Radu (Bucureşti); rezervă – Ciprian Amarandei (Vaslui).
Jucătorul a plecat, banii vin în ianuarie
Plecarea lui Alexandru Bourceanu pe Bega n-a fost văzută cu ochi buni de toată lumea. Cel poreclit Gattuso a fost dat în vară la FC Timişoara pentru 700.000 de euro, bani care vor intra în mod egal în visteriile Oţelului şi FCM Dunării abia pe 20 ianuarie 2010.
„E bine fără Bourceanu?”, s-au întrebat suporterii gălăţeni după ce au contabilizat primele eşecuri ale clubului local de Liga I în actualul sezon.
Mijlocaşul central, care a ajuns şi în echipa naţională de seniori, luase avionul de Liga Campionilor şi a prins până la urmă meciuri bune în Europa League. Lăsase oraşul natal pentru un fotbal superior şi pentru o leafă mai mare.
Lipseşte şi Alexa
Întrebarea „E bine fără Bourceanu?” se va pune şi duminică, dar cu alt sens. Jucătorul de 24 de ani ar fi trebuit să-i fie adversar formaţiei care l-a propulsat la nivelul cupelor europene, însă în ultimul joc de campionat a comis un gest pe care oficialii bănăţeni nu l-au înţeles: fault dur absolut gratuit undeva, departe de propria poartă.
A fost eliminat direct şi, astfel, reîntâlnirea cu fanii Oţelului s-a anulat. „E bine fără Bourceanu?”, l-am chestionat şi pe antrenorul roş-alb-albaştrilor, Dorinel Munteanu.
Răspunsul său a fost mai degrabă prudent:
„Dacă ţinem cont de faptul că el a fost mai mereu titular în echipa Timişoarei, putem spune că este o pierdere pentru adversari, dar ei oricum au un lot destul de numeros.”
Dar nu numai „Gattuso” lipseşte, ci şi Alexa şi unul dintre gemenii Karamyan.
Revine Viglianti
Nici trupa lui Dorinel nu va putea defila cu cel mai bun „unsprezece” în partida de duminică. Portarul Stoian Kolev trebuie să mediteze o etapă pentru cartonaşul roşu primit în mod în mod stupid la Rapid, iar Liviu Antal încă nu s-a refăcut după ruptura fibrilară suferită înaintea jocului cu Politehnica Iaşi.
Se pare că nici Jivko Jelev nu va reveni printre titulari, mai ales că, zilele trecute, el a avut şi unele probleme cu o gleznă. Relaţia sa glacială cu conducerea Oţelului este evidentă, iar acest lucru i-ar putea atrage lipirea de banca de rezerve până la iarnă când e posibil ca bulgarul să plece.
Revine însă Viglianti, om care la precedentul joc de acasă cu FC Timişoara a reuşit un super-gol.
Explicaţie foto: Alexandru Bourceanu (stânga) reuşea, în noiembrie 2008, un meci foarte bun în faţa Timişoarei, echipă la care a ajuns între timp