Galaţiul a redescoperit oina

Galaţiul a redescoperit oina
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

La Galaţi a avut loc prima abordare a proiectului "Redescoperă oina - sportul nostru național", activitate iniţiată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, în colaborare cu partenerii săi: Federația Română de Oină, Facultatea de Educație Fizică și Sport din Galați şi Inspectoratul Școlar Județean. Toţi participanţii au fost interesaţi, dovadă fiind faptul că în scurt timp se va derula a doua etapă, cea de iniţiere în oină a profesorilor. Organizatorii ţin să le mulţumească pentru participarea la meciul demonstrativ echipelor Asociația Sportivă Frontiera Galați şi CS Frontiera Tomis Constanţa. De asemenea, tuturor cadrelor didactice prezente și, nu în ultimul rând, elevilor de la Liceul cu Program Sportiv din Galați. Federaţia felicită iniţiatorii proiectului şi le doreşte mult succes!

Citit 1105 ori Ultima modificare Luni, 14 Octombrie 2019 17:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.