Înfrângere la Istanbul cu multe momente încurajatoare pentru retur
Foto: C.S. Arcada Galati

Înfrângere la Istanbul cu multe momente încurajatoare pentru retur
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Campioana naţională CSM Arcada Galați a pierdut partida din deplasare cu Galatasaray Istanbul, scor 3-0 (26-24, 25-21, 25-20), contând ca primă manşă din optimile de finală ale Cupei CEV.

Până spre finalul setului secund, partida a fost foarte echilibrată, ceea ce arată că CSM Arcada are potenţialul necesar pentru a obţine calificarea în partida retur, din 12 februarie, când va avea şi sprijinul publicului gălăţean.

În primul set, formaţia turcă a avut o uşoară desprindere la 9-6, CSM Arcada a replicat imediat cu trei puncte la rând, iar de acolo s-a mers „cap la cap” până la final, când echipa din Galaţi a avut minge de set nefructificată, la scorul de 23-24.

La fel de echilibrat a fost jocul şi în cea mai mare parte a setului secund, cu Arcada mai mereu în avantaj, cel mai mare ecart fiind de trei puncte. Formaţia gălăţeană părea că se îndreaptă spre egalarea scorului la seturi, dar de la 18-21 a urmat o cădere abruptă, iar Galatasaray a închis în favoarea sa cu o serie de şapte puncte consecutive! Momentele cu evoluţie ezitantă ale celor de la CSM Arcada s-au prelungit în începutul setului trei, când Galatasaray a luat un avans de cinci lungimi (8-3), în jurul căruia s-a mers până la final.

Sergiu Stancu, antrenorul principal de la CSM Arcada, a spus că, în general, jucătorii săi au evoluat bine, fiind încrezător că se poate obţine calificarea în partida de la Galaţi. “Aşa cum ne aşteptam, a fost o replică dârză din partea adversarei, Galatasaray având un lot puternic, cu jucători din lotul naţional al Turciei şi trei străini de calitate. În ceea ce ne priveşte, sunt mulţumit în linii mari de prestaţia jucătorilor, dar nu şi de rezultat, desigur. Vom pregăti cu mare atenţie meciul retur, pe care-l putem câştiga pentru a ajunge la setul de aur şi acolo să obţinem calificarea”, ne-a declarat antrenorul principal al echipei gălăţene.

Niels Klapwijk, voleibalistul olandez al CSM Arcada, a avut din nou o evoluţie excelentă, fiind cel mai bun jucător al meciului, cu 19 puncte realizate. La preluare, cel mai eficient voleibalist de pe teren a fost Marian Bala, cu un procentaj de reuşită de 41 la sută.

CSM Arcada a început în componenţa: Hernan, Kollo, Bissette, Klapwijk, Georgiev, Bala, plus liberoul Cabrera. Au mai intrat: Terzici, Gorchaniuk, Matei, Cuciureanu şi Carrasco.

Surprinzător la ce faimă au suporterii celor de la Galatasaray, la meci au asistat doar 423 de spectatori.

Pentru a obţine calificarea în sferturile de finală ale Cupei CEV, CSM Arcada are nevoie să câştige meciul retur cu 3-0 sau 3-1 şi apoi să se impună în "setul de aur".

Spre Câmpia Turzii

Formaţia gălăţeană s-a întors în ţară ieri, în jurul prânzului. Nu a revenit în Galaţi, urmând să-şi continue călătoria spre Câmpia Turzii, acolo unde va juca sâmbătă cu echipa locală CSM, în etapa a patra din returul Diviziei A1. Până la returul de la Galaţi cu Galatasaray, CSM Arcada mai are de jucat (pe 5 februarie) derbiul pentru primul loc cu Dinamo, pe teren propriu, şi o altă partidă din campionatul intern, cu “U” Cluj, tot acasă, în 8 februarie.

Citit 4206 ori Ultima modificare Joi, 30 Ianuarie 2020 18:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.