VOLEI. Bogdan Paul, încă un sezon la CSU Belor Galați

VOLEI. Bogdan Paul, încă un sezon la CSU Belor Galați
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Gruparea gălățeană de primă ligă a stabilit conducerea tehnică pentru noul sezon. Antrenorul Bogdan Paul are ambiția personală de a depăși locul șase obținut în ediția precedentă. 

Antrenorul care a reușit să o califice pe formația gălățeană în faza de play-off a  Diviziei A1 de Volei feminin în ediția 2019 – 2020, Bogdan Paul, a bătut palma cu cei din conducerea administrativă pentru a continua și în următorul sezon la CSU Belor Galați.

"Voi continua și în următorul sezon la CSU Belor. Avem o înțelegere clară. Încă nu s-a semnat, dar în rest e totul perfectat și nu cred că va fi nicio problemă în acest sens", a spus Bogdan Paul.

În privința lotului de jucătoare, momentan nu există nicio certitudine, însă se încearcă prelungirea contractelor a unora dintre fetele care au evoluat în sezonul trecut la gruparea gălățeană. "În momentul de față nu am semnat cu nicio jucătoare, dar am început discuții cu mai multe fete dintre cele din sezonul trecut care au evoluat pentru noi. La volei se fac, de regulă, contractele pe un singur sezon. Ne dorim să avem continuitate, dar vor fi și schimbări în echipă", a adăugat antrenorul echipei.

În funcție de structura lotului, dar și de nivelul competitoarelor, se va decide și obiectivul echipei în noul sezon, cu toate că antrenorul Bogdan Paul are ambiția personală de a depăși locul șase obținut în ediția precedentă.

"Greu de stabilit un obiectiv încă. Noi ne cunoaștem momentan potențialul financiar. Trebuie să ne raportăm la ceea ce este în jurul nostru și apoi vom ști unde ne vom regăsi. În mod cert îmi doresc o clasare mai bună, însă rămâne de văzut dacă va fi și posibil", a adăugat Bogdan Paul.

Mesaj de mulțumire din partea clubului

Conducerea CSU Belor le-a transmis un mesaj de mulțumire, pe contul oficial de Facebook al echipei, tuturor jucătoarelor din ediția 2019 – 2020, cu precizarea că factorii decidenți ai clubului gălățean s-au achitat de obligațiile financiare până la capăt, deși au avut la dispoziție posibilitatea de a apela la diverse metode de tăia din banii de salariu.

"Le mulțumim pe această cale tuturor celor care au fost alături de noi în ediția 2019-2020! Am ajuns la finalul obligațiilor contractuale față de jucătoarele noastre, fața de care ne-am achitat cu brio până la final, cu toate că situația a fost de așa natură încât se putea recurge la fel de fel de artificii legislative pentru a fenta drepturile jucătoarelor. Considerăm că performanța necesită seriozitate, profesionalism și fair-play, iar aceste principii trebuie să fie baza proiectului nostru, astfel că ne-am conformat ca atare. De acum pornim cu gândul la clădirea unei strategii pentru sezonul ce va urma", se arată în comunicatul celor de la CSU Belor.

Altfel, reunirea lotului pentru sezonul 2020 – 2021 este estimată a fi în ultima săptămână a lunii Iulie, dar o dată certă va fi stabilită în următoarea săptămână.

Citit 1918 ori Ultima modificare Vineri, 26 Iunie 2020 19:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.