CSU Belor, gata pentru un nou sezon reușit

CSU Belor, gata pentru un nou sezon reușit
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Echipa de volei feminin CSU Belor Galaţi s-a pus la punct pentru a se pregăti în cele mai bune condiții pentru sezonul 2020-2021.

Tradiția voleiului feminin este dusă mai departe de către CSU Belor Galați, echipă care a reușit în sezonul 2019-2020 să se claseze pe un loc de play-off. Iar premisele pentru noul an sunt cel puțin la fel de ridicate ca în cel precedent, după cum decurg lucrurile până în prezent. Cea mai importantă veste este aceea că firma Belor, sponsorul principal, își continuă aportul decisiv la bugetul echipei. Apoi, stafful tehnic compus de Bogdan Paul, Florin Bosi și Andrei Costea, alături de team-managerul Silviu Șoimu și directorul Mihai Pantea, plus managementul companiei Belor, au pus la cale strategia de pregătire pentru noul sezon. Cum sezonul competițional a fost anunțat de către Federația de Volei că va începe pe 17 octombrie, stagiul de pregătire centralizată va avea loc mai târziu decât programarea inițială. Astfel, de la 17 august echipa va merge pentru zece zile la Cheile Grădiștei. Team-managerul Silviu Șoimu ne-a declarat că situația este sub control, mai ales că au fost efectuate și testele pentru Covid-19, iar acestea au avut rezultatul așteptat.

Suntem în grafic, am reușit să ne organizăm cu cazarea sportivilor, cu testările și cu tot ceea ce era necesar pentru a începe antrenamentele. Am avansat și la nivelul documentelor pentru obținerea dreptului de ședere în țară pentru jucătoarele din afara țării, așa că rămâne principala preocupare pentru pregătirea sportivă”, a spus Silviu Șoimu.

Miză pe continuitate

Din lotul de anul trecut au fost prelungite contractele cu Anamaria Berdilă (căpitanul echipei), Violeta Stan, Sorina Miclăuș, Adina Roșca, Talita Do Nascimento și Borislava Saykova, astfel că nucleul este format din jucătoare care cunosc deja mediul echipei. Au mai fost transferate până în prezent: Mirela Shahpazova (Bulgaria), Andrea Lakovici (Muntenegru), Monika Krasteva (Bulgaria), Andreea Tămaș și Nikolina Bozicevici (Croația). Lotul va fi completat până la plecarea în cantonament cu încă o jucătoare, cel mai probabil tot din străinătate.

Campionat cu 12 echipe

Cu toate că pandemia de coronavirus a lovit lumea sportului la nivel financiar, voleiul feminin pare să o ducă destul de bine în România, având în vedere că se vor alinia la start 12 echipe. Pe lângă CSU Belor, iată echipele care vor face parte din Divizia A1, ediția 2020-2021: CSM Volei Alba Blaj, Dinamo București, CSM Târgoviște, Știința Bacău, CSM Lugoj, Volei FC Argeș, CSM Medgidia, CSO Voluntari, Rapid București, U NTT-Data Cluj-Napoca și CSU Târgu Mureș.

Citit 2129 ori Ultima modificare Miercuri, 05 August 2020 18:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.