Oţelul a petrecut Paştele în cantonament

Oţelul a petrecut Paştele în cantonament
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Jucătorii lui Dorinel Munteanu au muncit asiduu de Sărbătorile Pascale, ieriseară, după închiderea ediţiei noastre, ei susţinând o nouă partidă oficială din Liga I * „Cât timp am jucat fotbal, nu s-a întrerupt niciodată campionatul pe motiv de Paşte”, a explicat antrenorul Oţelului motivul pentru care elevii săi nu trebuie să fie supăraţi că n-au beneficiat de zile libere în sânul familiei *

„Care Paşte?”

„Paşte? Care, ce? Eu, cât am fost jucător, n-am avut niciodată Paşte, n-am ştiut de sărbătoarea asta. Niciodată nu s-a întrerupt campionatul pe motiv de sărbătoare pascală”.

Nu este vorba despre vreun păgân chitit să le pună beţe-n roate celor din jur, declaraţia îi aparţine antrenorului Dorinel Munteanu.

Zilele trecute, acesta a fost nevoit să-şi ţină jucătorii într-o formă fizică de competiţie, chiar dacă în atmosferă mirosea a fum de grătar şi pluteau numai sintagme de genul „Veniţi de luaţi lumină!”, „Paşte Fericit!” şi „Hristos A-nviat!”

Oţelul jucase vineri după-amiază cu Pandurii Tg. Jiu (n.r. – scor 1-1, în etapa a XXV-a a Ligii I), iar programul îi arunca o partidă şi pentru a treia zi de Paşte.

Stan, prezent şi el la antrenamente

„O să ciocnim şi ouă, dar nu pe terenul de antrenament, ci în sala de mese sau acasă”.

„Şedinţa de pregătire nu va ţine cont decât de campionatul intern, trebuie să scoatem cât mai multe puncte până la finalul sezonului”, a adăugat tehnicianul formaţiei gălăţene, care duminică după-amiază şi-a chemat fotbaliştii la o mişcare de păstrare a tonusului muscular.

„Ca să nu creadă că sunt pedepsiţi, mă duc şi eu lângă ei. O să-i privesc de pe margine până la finalul antrenamentului. Dacă trebuie să muncim de sărbători, atunci s-o facem cu toţii!”, a decretat şi Marius Stan, directorul general al clubului local de prim eşalon.

Sâmbătă - alt meci

Mingea a fost mai prezentă în meniul lui Gabriel Paraschiv şi compania decât ouăle încondeiate, roş-alb-albaştrii urcând în autocar luni la prânz cu destinaţia Braşov, acolo unde ieriseară, după închiderea ediţiei noastre, urmau să întâlnească pe FC Braşov, în runda a XXVI-a a întrecerii interne.

„Meseria de fotbalist este foarte frumoasă, aşa că jucătorii n-au de ce să sufere că n-au stat cu familia şi prietenii de Paşte. Niciun campionat civilizat nu s-a întrerupt, deci nu suntem un caz special”, i-a consolat Stan.

Oţelul a fost însă una dintre cele mai ghinioniste echipe de prim eşalon: după jocul din Vinerea Seacă, a trebuit să fie pe gazon şi într-una din zilele care marchează evenimentul fundamental al creştinismului. Sâmbătă - un nou obstacol: Gloria Bistriţa, pe teren propriu.

Explicaţie foto: „Oţelarii” cu o imaginaţie foarte bogată au putut vedea zilele trecute în mingile de fotbal câteva ouă încondeiate de o frumuseţe rară

Citit 459 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.