Mufa Mondială, în România

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La OTV trebuia să mai ajungă (dacă n-o fi dus-o şi acolo, chiar n-am avut timp să urmăresc!) trofeul care va fi disputat în vară, cu ocazia Cupei Mondiale de fotbal.

Ştirea conform căreia „Cupa Mondială” se află în România a stârnit o febră de nedescris, de ca şi cum îşi luase Messi naţionalitate mioritică.

„Găleata de aur” râvnită de întreaga lume n-a putut fi însă atinsă, pupată, gâdilată, mângâiată.

Au voie numai cei care au cucerit distincţia de campion al planetei, dar şi preşedinţii de stat. Ca fotbal, am ajuns în rândul lumii a treia: ne facem poze cu ceea ce alde Hagi erau cât pe ce să cucerească în ’94…

Generaţia de acum are şi ea dreptul să viseze la aşa ceva. Mai întâi, trebuie să bată pe Albania şi Luxemburg.

* Cupa Mondială este un subiect tot mai interesant de vreme ce se apropie startul turneului final din Africa de Sud.

Ţările participante îşi fac încălzirea pentru cea mai iubită întrecere de pe Terra, noi trebuie să ne îngrijim să nu avem probleme cu mufele la televizor.

Să aibă telecomanda baterii, să fie berea la rece şi copiii la bunici… D-astea!

* Spuneam ceva de Messi? Toată săptămâna a curs cu laude la adresa celui mai tare fotbalist din toate timpurile (după părerea mea, este deja în pole-position, peste Pele şi Maradona), după cele patru goluri marcate în poarta lui Arsenal Londra, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Ce a făcut omul? Nu s-a dus în cluburile de noapte, cum ar fi procedat mamiferul autohton trecut printr-o ploaie de elogii.

Nu, a rămas cu picioarele pe pământ, iar sâmbătă noapte spre duminică şi-a ajutat echipa să câştige pe terenul lui Real Madrid.

A marcat un gol, iar FC Barcelona este la un pas de a câştiga iarăşi campionatul Spaniei. Fotbalistul român (sunt atâtea cazuri la „granzii” Steaua, Dinamo etc.) ar fi avut nevoie de o ciorbă de burtă ca să-şi revină.  

* Ca să nu fim fratele mai mic şi mai puţin pregătit al „soccerului” european, echipa de Liga a II-a FC Baia Mare a anunţat că va face un super-transfer.

Atacantul italian Delvecchio, 37 spre 38 de ani, ar putea fi adus la matineu pentru a ajuta formaţia din nordul ţării să scape de retrogradare.

Eusebio, Pele, voi ce faceţi, că şi alde CSM Rm. Sărat şi Tricolorul Breaza au probleme cu menţinerea!

Citit 438 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.