"Pentru Galați e ca o finală de Liga Campionilor"

"Pentru Galați e ca o finală de Liga Campionilor"
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Am consultat un specialist în fotbal pentru a prefața meciul din finala barajului de promovare dintre Dacia Brăila și Oțelul Galaţi, acesta fiind totodată fost jucător la ambele echipe.

Emoțiile au atins cote uriașe înainte de duelul decisiv de duminică, de la Însurăței, dintre Dacia Unirea Brăila și Oțelul Galați (1-1, în tur). Referitor la evoluțiile echipelor de până acum și depistarea punctelor tari și slabe ale celor două echipe, ne-am consultat cu Cătălin Savu, lector universitar, antrenor posesor de licență A (la care a fost coleg cu Florentin Petre, tehnicianul Brăilei) și fost jucător la cele două grupări. A jucat la seniori pentru Oțelul în sezonul 1993-1994, iar la Brăila un an mai târziu.

"Trebuie spus din start că pentru Galați e ca o finală de Liga Campionilor. Asta pentru că mediul sportiv gălățean este conectat 100% la Oțelul și avem nevoie în Galați ca echipa fanion a orașului să fie cât mai sus. În tur a fost un meci cu mult peste nivelul Ligii a III-a, iar pentru retur se anunță un duel la fel de echilibrat. Ca plusuri, Brăila are acel jucător capabil să facă diferența, mă refer la Patrick Petre, care alături de Rafael Stănescu le asigură o siguranță celorlalți. Sunt foarte periculoși pe contraatac, datorită vitezei lui Patrick și au și ascendent moral față de Oțelul, pentru că au fost conduși de fiecare dată, dar n-au pierdut niciodată în acest sezon. Ca punct slab, ar fi partea stângă, fundașul stânga, care poate fi ușor depășit, Oțelul ar putea să spargă jocul acolo", a analizat Cătălin Savu.

Patrick Petre, "săgeata" periculoasă

Cu toate că lotul Oțelului este mai valoros decât cel al Brăilei, totul a fost nivelat odată cu multele indisponibilități din tabăra gălățenilor. Referitor la punctele tari ale echipei, Cătălin Savu a scos în evidența forța roș-alb-albaștrilor la fazele fixe.

"Oțelul, ca puncte tari are în special fazele fixe, pentru că în momentele importante așa a reușit să deblocheze tabela. Răducan și Cîrjan sunt foarte buni la astfel de faze de joc. Este și o bancă de rezerve mai puternică decât cea a Brăilei. Drept dovadă, în tur, după ce s-au făcut schimbările de ambele părți, Oțelul a devenit echipa mai periculoasă pe final de joc. Ca punct slab, la Oțelul a părut că nu există același spirit de echipă ca la Brăila, tocmai de aceea trebuie ca toți jucătorii să se pună în slujba echipei, pentru că e un meci important pentru tot orașul".

Cătălin Savu a oferit și o soluție pentru a-l anihila pe principalul pericol de la echipa adversă - Patrick Petre, cel care a și provocat autogolul lui Neagu, la meciul tur. "Ca să folosesc o expresie mai veche în fotbal, când nu poți să blochezi săgeata, și mă refer aici la Patrick Petre, atunci trebuie să blochezi arcul, ca să nu tragă săgeata. Așa că ar trebui multă presiune pusă pe jucătorii care îl pot lansa pe Patrick Petre pe contraatac", a adăugat Savu.

Meciul Dacia Unirea Brăila - Oțelul Galați este programat duminică, de la ora 14:30, la Însurăței, și va fi transmis în direct de DigiSport și LookSport.

Citit 2233 ori Ultima modificare Joi, 27 Mai 2021 23:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.