Planurile lui Dorinel la Oțelul
Foto: Marian Calestru

Planurile lui Dorinel la Oțelul
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Numit oficial în funcție, Dorinel Munteanu are deja câteva planuri stabilite pentru a aborda noul sezon al Ligii a III-a.

După patru sezoane petrecute în Liga a III-a, Oțelul se pregătește să o ia din nou de la capăt, cu gânduri de a promova, de această dată cu cel mai de succes antrenor din istoria sa pe bancă - Dorinel Munteanu. Misiunea acestuia nu va fi deloc una ușoară, din mai multe puncte de vedere. Dincolo de faptul că traseul din Liga a III-a va fi mai dificil, iar adversarii mai puternici, Dorinel Munteanu are de gestionat o situație complicată în formarea lotului.

Oțelul a rămas momentan cu un lot de doar 16 jucători, iar noul antrenor-manager speră să-i convingă și pe alții să se alăture proiectului. Mai întâi, dintre cei 11 jucători care și-au încheiat contractele cu Oțelul, Dorinel Munteanu mizează pe continuitate cu Sîrghi și Cîrjan, care par a fi dispuși să fie prezenți chiar de la reunirea de la începutul săptămânii viitoare. Mai mult, Dorinel încearcă să-i convingă pe Dobre și Răducan, care aparțin de alte cluburi, să revină la Galați, mai ales că sunt doi jucători pe care i-a mai pregătit în trecut la alte echipe și îi cunoaște foarte bine. Discuțiile sunt purtate și cu Cosmin Stoian, rămas liber de contract și plecat în Anglia.

"În primul rând vreau să mă bazez pe ceea ce găsesc aici, să le dau credit jucătorilor, iar în timpul perioadei de pregătire vom vedea în ce zone va trebui să ne mai întărim. Consider că sunt mulți jucători valoroși, s-au remarcat Nica, Răducan sau Ghiocel în sezonul precedent din câte am urmărit, dar sunt și alți jucători importanți din lotul trecut care pot să ne ajute să îndeplinim obiectivul", a spus Dorinel Munteanu.

Întăriri pentru două posturi

Prioritare în aducerea de noi jucători par a fi două posturi: fundaș stânga și atacant. Pentru postul de fundaș stânga disponibil momentan este doar Marius Sevastian, după ce Dan Popescu a ajuns la final de contract, în vreme ce pentru postul de atacant, Oțelul stă acum doar în juniorul Grădinaru și, eventual, Cîrjan, dacă i se va prelungi contractul. Astfel, cele două posturi par a fi cele către care se îndreaptă Dorinel Munteanu pentru a aduce noi jucători.

Altfel, în ceea ce privește stafful tehnic, Dorinel Munteanu va aduce doi noi membri, un antrenor secund și un preparator fizic, cărora li se vor adăuga Iulian Olteanu (antrenor de portari) și Daniel Lovin (antrenor secund), cei care au făcut parte din stafful primei echipe și în sezonul precedent.

Citit 3221 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Iulie 2021 21:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.