Vali Ștefan o ia de la capăt în fotbal

Vali Ștefan o ia de la capăt în fotbal
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Fostul mare jucător al Galațiului se întoarce în antrenorat, la nivelul celor mai mici vârste, dorind să pună umărul la un proiect pe termen lung.

"Școala de fotbal Vali Ștefan" s-a lansat de curând, iar principalul protagonist este însuși fostul fotbalist, cel care în ultima vreme a cochetat cu sfera politică. Astfel, Vali Ștefan revine ca antrenor, însă de această dată o ia de la capăt, cu cele mai mici grupe de copii.

"Ideea era de foarte mult timp, încă dinainte de a pleca din România, de acum 16-17 ani. Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu copiii, am avut șansa în Cipru, la nivel de juniori, din partea Omoniei și a lui Olympiakos, perioadă în care am câştigat trei campionate și am obținut o promovare. Acum, după revenirea în România, după episoadele Oțelul și CSM și, nu în ultimul rând, văzând că în ultimii zece ani, din păcate, nu s-a mai scos niciun jucător de performanță, am vrut să pornesc acest proiect. În fotbal am trăit, în fotbal vreau să rămân și de aici să ies la pensie. Să-i ofer fotbalului totul, așa cum am beneficiat", a spus Vali Ștefan, cel care a mai antrenat în Cipru înainte de a reveni în țară ca manager general la Oțelul, în 2018.

Munca nu-l sperie pe fostul fotbalist din anii '90 al Oțelului, care dorește să pornească de la stadiul de grupe de inițiere.

"Am vrut să fiu foarte corect față de colegii mei antrenori din tot județul, pentru că sunt foarte multe școli de fotbal, să nu fac o selecție la grupele mari. Ar fi fost neloial să iau de la ei jucători. Am zis că începem la grupe de inițiere și apoi creștem de la an la an, până o să ajungem la un nivel competitiv. Vreau să avem grupe de inițiere și de formare pentru marea performanță. Vedem cum va evolua proiectul, dar sunt foarte încrezător în reușită".

Pentru început, Vali Ștefan își va desfășura antrenamentele cu copiii la terenul sintetic de lângă Gară. Sunt în discuții de colaborare cu alte baze sportive. "Copiii trebuie crescuți afară, în balon e destul de complicat cu aerul și recircularea sa. Noi am crescut ca fotbaliști fără să facem antrenamente altfel decât afară, așa că nu văd de ce nu am proceda la fel și acum".

Mesaje de încurajare de la foști colegi

Odată cu anunțul lansării propriei școli de fotbal, Vali Ștefan a fost asaltat cu mesaje de încurajare și de felicitări din partea foștilor săi colegi și colaboratori. Mai mult, Gabriel Manolache va fi unul dintre colaboratorii săi în cadrul clubului, cu sprijin în efectuarea selecției. Costel Orac, Aurel Țicleanu, plus alți colaboratori din Cipru au transmis public mesaje de încurajare pentru noul proiect al lui Vali Ștefan.

Citit 2763 ori Ultima modificare Luni, 04 Octombrie 2021 23:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.