Dublă decisivă pentru România

Dublă decisivă pentru România
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Reprezentativa tricoloră de fotbal va juca, în zilele următoare, împotriva Germaniei, în deplasare, și cu Armenia, pe teren propriu, în două meciuri ce pot fi considerate decisive pentru calificarea la Mondiale.

După 23 de ani de absență de la un Campionat Mondial de fotbal, reprezentativa României are de disputat două meciuri ce-i pot defini campania de calificare. Aflată la cinci puncte distanță de primul loc, ocupat de Germania, poziție ce asigură prezența la Cupa Mondială, și la un punct față de Armenia, situată pe locul secund (poziție de baraj), naționala României este în fața unei duble decisive, urmând să întâlnească chiar echipele aflate înaintea sa în clasament. Mai întâi va întâlni Germania, mâine seară, de la ora 21,45, iar meciul cu Armenia se va juca luni, de la aceeași oră. Partida cu Armenia se va juca pe Stadionul "Steaua" din Ghencea, arenă recent reconstruită.

Selecționerul Mirel Rădoi s-a declarat optimist înaintea celor două jocuri, crezând în șansele de calificare. "Sunt optimist din fire, plus că am mare încredere în băieți că vor da totul pe teren pentru a obține rezultatele dorite. Nu se joacă totul în aceste două meciuri, pentru că mai avem două partide de disputat în noiembrie, dar e foarte important să ieșim cu șanse de calificare după meciurile cu Germania și Armenia".

Patru portari selecționați

Mirel Rădoi a selecționat 26 de jucători pentru cele două meciuri, dintre care patru portari. Goalkeeperii sunt Florin Niță (Sparta Praga), Andrei Vlad (FCSB), Mihai Aioani (Farul) și Horațiu Moldovan (Rapid). Iată și lista jucătorilor de câmp convocați: Vlad Chiricheș (Sassuolo), Alin Toșca (Gaziantep), Nicușor Bancu (CSU Craiova), Ionuț Nedelcearu (Crotone), Cristian Manea (CFR Cluj), Adrian Rus (Fehervar), Andrei Burcă (CFR Cluj), Andrei Rațiu (Huesca) - fundași; Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Alexandru Maxim (Gaziantep), Răzvan Marin (Cagliari), Ianis Hagi (Rangers), Alexandru Cicâldău (Galatasaray), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf), Valentin Mihăilă (Parma), Andrei Cordea (FCSB), Olimpiu Moruțan (Galatasaray), Alexandru Albu (Rapid) - mijlocași; Claudiu Keșeru (FCSB), George Pușcaș (Reading), Andrei Ivan (CSU Craiova) - atacanți.

Față de ultima acțiune a tricolorilor există câteva schimbări, unele cauzate de accidentări, altele din decizia lui Rădoi. Camora (CFR Cluj), Ghiță (Farul), Man (Parma), Sorescu (Dinamo), Marin (Misa), Olaru (FCSB) şi Markovici (CSU Craiova) sunt cei care au figurat în lotul României la ultimul meci oficial, de luna trecută, cu Macedonia de Nord, iar acum nu au mai fost convocaţi.

Până la finalul campaniei de calificare, România va mai juca, în noiembrie, cu Macedonia de Nord (acasă) și cu Liechtenstein (deplasare).

Citit 809 ori Ultima modificare Joi, 07 Octombrie 2021 00:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.