România - Islanda, doar victoria contează

România - Islanda, doar victoria contează
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Reprezentativa de fotbal seniori a țării noastre va juca ultimele două partide din grupa de calificare la Campionatul Mondial din Qatar.

România este considerată favorită să încheie pe locul al doilea grupa de calificare pentru un loc la Cupa Mondială. Cum prima poziție din grupă a fost adjudecată deja de către Germania, selecționata noastră are la îndemână calificarea la meciurile de baraj. Aflată pe locul secund, cu 13 puncte, unul mai mult decât ocupantele locurilor 3 și 4, Macedonia de Nord și Armenia, România este sigură că va încheia grupa pe locul al doilea dacă va câștiga ultimele două meciuri: cu Islanda acasă și cu Liechtenstein în deplasare.

Primul duel este cel cu Islanda, programat în această seară, de la ora 21:45, la București. Singura situație în care rezultatul de egalitate ar putea fi considerat favorabil în această confruntare ar fi dacă între Armenia și Macedonia de Nord (astăzi, ora 18:00) s-ar înregistra tot o remiză.

Cel de-al doilea meci din această ultimă serie de calificare pentru România este programat duminică, în deplasare, cu Liechtenstein, codașa grupei.

Calificare cu un puști

Selecționerul Mirel Rădoi, cel care a anunțat că după aceste două jocuri nu va mai continua la Naționala României, l-a selecționat și pe Enes Sali, de la Farul Constanța, în vârstă de doar 16 ani. Iată lotul complet pentru dubla cu Islanda și Liechtenstein:

Portari: Florin Niță (Sparta Praga), Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Farul Constanța), Horațiu Moldovan (Rapid București);

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Andrei Rațiu (Huesca), Vlad Chiricheș (Sassuolo), Ionuț Nedelcearu (Crotone), Adrian Rus (Fehérvár), Andrei Burcă (CFR Cluj), Virgil Ghiță (Farul Constanța), Alin Toșca (Gaziantep), Nicușor Bancu (CSU Craiova);

Mijlocași: Dragoș Nedelcu (Fortuna Düsseldorf), Răzvan Marin (Cagliari), Alexandru Cicâldău (Galatasaray), Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Olimpiu Moruțan (Galatasaray), Ianis Hagi (Rangers), Florin Tănase (FCSB), Dennis Man (Parma), Alexandru Maxim (Gaziantep), Enes Sali (Farul Constanța);

Atacanți: George Pușcaș (Reading), Andrei Ivan (CSU Craiova), Denis Alibec (CFR Cluj).

Iată programul complet al meciurilor de astăzi, din calificările pentru Cupa Mondială, zona Europa: Armenia - Macedonia de Nord, Azerbaijan - Luxemburg, Rusia - Cipru (ora 18:00), Georgia - Suedia (19:00), Germania - Liechtenstein, Grecia - Spania, Irlanda - Portugalia, Malta - Croația, România - Islanda și Slovacia - Slovenia (21:45).

Citit 933 ori Ultima modificare Joi, 11 Noiembrie 2021 00:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.