Echipa gălățeană de futsal United a fost penalizată cu pierderea la masa verde a meciului contra celor de la Clujana Cluj-Napoca, partidă ce fusese câștigată pe teren cu 4-0. Motivul deciziei comisiei federale a fost trecerea pe foaie de joc a antrenorului-jucător Florin Ignat. În replică, United a făcut recurs la decizie, apărându-se prin prisma faptului că problemele de lot au determinat ca Ignat să fie prezent la joc, alături, de altfel, de alți doi oficiali trecuți ca jucători, secunzii Tănăsilă și Cojoc, conform unui comunicat emis de club pe site-ul său oficial. În urma deciziei federale, United a coborât pe locul al patrulea în clasamentul la zi al Ligii I.
United, recurs la decizia penalizării Scris de Florin Radu

