Start în sezonul oficial din acest an

Start în sezonul oficial din acest an
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În acest weekend se încheie vacanța competițională pentru echipa gălățeană CSM Arcada. Duminică, formația pregătită de Sergiu Stancu are de susținut primul examen din acest an - manșa tur a dublei din "Cupa României". Întâlnirea se va disputa în Capitală, în compania tradiționalei adversare în meciurile de vârf, Dinamo.

În sezonul trecut, de pildă, bucureștenii au învins cu 3-0, în semifinalele Cupei, iar în Supercupă a fost 3-2, tot pentru adversarii de duminică.

În schimb, gălățenii au la activ o victorie prețioasă în turul actualului campionat: 3-1, chiar în fieful bucureștenilor!

"Meciul de astăzi se anunță foarte greu și este extrem de important pentru acest început de an. Dar suntem pregătiți pentru a replica pe măsură și pentru un rezultat cât mai bun, pentru a putea face un prim pas în vederea calificării", ne-a spus antrenorul gălățenilor.

Întregul lot este valid, iar băieții noștri s-au pregătit corespunzător pentru un astfel de examen. Vineri au avut loc două antrenamente, astăzi dimineață vor pleca spre Capitală, unde după-amiază va avea loc un antrenament, iar duminică dimineață încă unul de o mai mică intensitate. Meciul va fi găzduit de Sala "Dinamo" de la 18,30. Va arbitra un cuplu experimentat, Darius Meșca (Ploiești) - Bogdan Stoica (București).

Returul este programat pe 23 februarie.

Citit 845 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Ianuarie 2022 05:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.