Oțelul, înaintea ultimului amical

Oțelul, înaintea ultimului amical
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Aflată în lupta pentru promovarea în Liga a II-a de fotbal, cu statut de favorită la îndeplinirea obiectivului, echipa antrenată de Dorinel Munteanu are programat vineri, de la ora 14:00, ultimul amical din perioada de pregătire. Adversară îi va fi Sportul Juniorul Vaslui, formație componentă a Seriei I din cel de-al treilea eșalon. Din păcate, la precedenta partidă amicală a avut loc și o accidentare. Cel afectat a fost Alin Nica, a cărui stare este în continuare incertă și, cel mai probabil, va fi menajat pentru meciul de mâine.

Oțelul a efectuat un stagiu de pregătire centralizată la Vatra Dornei, acolo unde au avut loc antrenamente în special fizice, după care a jucat o serie de meciuri amicale la nivel local, deși se dorea un cantonament în Antalya pentru partide de verificare cu adversari mai puternici. Iată rezultatele Oțelului de până acum din amicale: 6-0 cu Covurluiul Tg. Bujor (Liga a IV-a), 3-0 cu Astra Giurgiu (Liga a II-a), 0-0 cu Aerostar Bacău (Liga a III-a), 2-2 cu Concordia Chiajna (Liga a II-a), 1-2 cu Gloria Buzău (Liga a II-a), 1-0 cu Hușana Huși (Liga a III-a).

Primul meci oficial este programat pe 12 martie, atunci când Oțelul va juca în deplasare la CS Făurei. Mai sunt doar trei etape din faza sezonului regulat, după care se va juca în cea de play-off, acolo unde gălățenii au obținut deja matematic calificarea.

Citit 1555 ori Ultima modificare Joi, 03 Martie 2022 00:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.