Ptiu…mbledon!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cel mai bun tenisman român în activitate a plecat ca din puşcă la Wimbledon şi la fel de grăbit a părăsit competiţia. Iritat de injuriile pe care i le adresau unii spectatori din tribună, Victor Hănescu s-a coborât la nivelul acestora răspunzându-le arghezian şi scuipând ţopârlăneşte înspre ei.

Omul a avut apoi minima inteligenţă să abandoneze, fiind conştient că, şi în cazul unei victorii, ar fi fost descalificat. Amenda a picat aproape instantaneu, 15.000 de euro! Mai ai salivă după ce-ai dat în halul acesta cu m…i în fasole, Victoraş? Ptiu, freza-te-ar mâţele…

* Îi prefer pe „ultraşii” de pe stadioane care se bat cu jandarmii, dar care nu se iau nominal de mamele şi soţiile fotbaliştilor, decât pe plătitorii de bilete care vin - iată exemplul! - pe ditamai „All England Lawn Tennis Club” pentru a şicana un jucător de tenis.

Sportul alb nu admite nici bâzâitul muştei, darămite să-i roiască insectele prin jurul defecaţiilor verbale din tribună. Omeneşte vorbind, gestul lui Hănescu este de înţeles – i-a lipsit însă clasa care să-l delimiteze de nevertebraţii care l-au provocat. Fatalmente, mârlănia este universală.

* Mondialul de fotbal din Africa de Sud a devenit mai interesant – era de aşteptat! – o dată cu începerea optimilor de finală. Un turneu final cu 32 de echipe este, totuşi, prea plictisitor.

Parcă nu mai am răbdarea să văd cum se chinuieşte Noua Zeelandă să construiască un atac sau cât de mult îi ia Elveţiei să se apropie de poarta Hondurasului.

Prea multe vuvuzele de ordin tehnico-tactic, distorsiuni evidente care plasează Cupa din Africa de Sud cu mult sub competiţiile europene: Champions League, Europa League…

* Săptămâna recent încheiată a trimis acasă doi coloşi din punct de vedere fotbalistic. Franţa şi Italia s-au cărat (este termenul care reflectă fidel descalificarea naţionalelor care jucau ultima finală a Cupei Mondiale) pe rând spre aeroport, încheind grupele din care au făcut parte pe ultimul loc.

Chiar mi-am spus, după aceste eşecuri de lux, că alde Chivu şi Lobonţ - băieţii care beau bere înaintea şi în pauza meciurilor de pe continentul negru - ar fi avut loc la balul sud-african.

Citit 570 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.