Cum va arăta Oțelul în Liga a II-a

Cum va arăta Oțelul în Liga a II-a
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Gruparea gălățeană Oţelul se pregătește de primul său sezon în eșalonul secund de fotbal, de la înființarea Asociației Suporter Club Oțelul Galați.

Promovarea în Liga a II-a n-a venit pe nepregătite la Oțelul, întrucât jucătorii pe care și-a dorit să se bazeze în noul sezon au fost țintiți din timp, iar în câteva zile lotul complet se va pregăti sub comanda lui Dorinel Munteanu. Cu toate că mai mulți tineri jucători au fost prezenți la reunirea lotului, nu toți vor rămâne mai departe cu echipa.

La nivel de portari, Oțelul va miza pe Dur-Bozoancă pe post de titular, iar ca rezervă a fost adus Rareș Pop de la Chindia Târgoviște. Cel de-al treilea portar va fi Darius Paharnicu, eligibil și pentru echipele de juniori ale Oțelului, în vreme ce Gabriel Ursu va fi cedat sub formă de împrumut la Unirea Braniștea, proaspăt promovată în Liga a III-a.

Banda dreaptă, destinată juniorilor

Conform regulamentului Federației Române de Fotbal, forul organizator al competiției Ligii a II-a, echipele din al doilea eșalon trebuie să aibă permanent în teren doi juniori. Unul trebuie să fie Under 21 (născut în 2002), iar al doilea - Under 19 (născut în 2004). Astfel, pentru a rezolva această situație, Dorinel Munteanu își va acoperi banda dreaptă cu juniori. Pentru postul de fundaș dreapta vor concura Rus și Farcaș, ambii născuți în 2002, iar ca extremă dreapta vor concura doi jucători Under 19. Este vorba despre Robert Băceanu, adus de la Academia lui Gheorghe Hagi, plus un jucător ce urmează să sosească de la FCSB, sub formă de împrumut. De asemenea, tot extremă este și Andrei Gherghișan, care a evoluat la CS Făurei în sezonul precedent, doar că postul său preferat este pe partea stângă. În acest caz, Cisotti ar putea să ia locul pe partea dreaptă a atacului, iar Gherghișan, dacă îl va convinge pe Dorinel, pe stânga.

Ca jucători Under 19 mai figurează atacanții Râpan și Bordun, dar și mijlocașii Stavrositu (adus în probe de la Unirea Constanța) și Marc Cireș, fratele lui Denis.

Se mizează pe experiență

În afară de jucătorii ce se vor încadra în regula U21 sau U19, Oțelul mizează, în mare parte, pe fotbaliști cu experiență. Centrul defensivei este asigurat de Yabre, Ghiocel și Sîrghi, ca soluții principale, plus Adăscăliței (mijlocaș central la origini) la nevoie. În partea stângă a apărării vor concura Nedelea și nou-venitul Sharly Mabussi (25 de ani, ultima dată în Canada, rămas fără echipă în ultimele șase luni). Pentru mijlocul terenului vor concura din lotul cu care s-a promovat Neagu, Denis Cireș, Jardan, Nistor, Adăscăliței și olandezul Ricardo Kip. În vârstă de 30 de ani, Kip a jucat în cariera sa în Liga a II-a olandeză în cea mai mare parte, deși a avut câteva experiențe de scurtă durată în Marea Britanie și Cipru. De asemenea, folosit în mijloc va fi tras din bandă și Cisotti, așa cum s-a întâmplat la mai multe meciuri din play-off-ul Ligii a III-a.

Pentru extrema stângă prima șansă ca titular o are Alin Nica, marcator în ambele faze de baraj pentru promovare, iar concurentul său pe post va fi Gorovei, adus de la Dante Botoșani. În fine, ca atacanți centrali figurează două soluții clare, George Cîrjan și Valmir Berisha. Cel de-al doilea sosește în această săptămână la Galați, după ce a mai jucat în România la Chindia Târgoviște (Liga I).

Iată cum ar putea să arate cele două formule de joc ale Oțelului:

Varianta de titulari: Dur-Bozoancă - Rus, Yabre, Ghiocel, Mabussi - Neagu, Kip - Băceanu, Cisotti, Nica - Berisha.

Varianta de rezerve: Pop - Farcaș, Sîrghi, Adăscăliței, Nedelea - D.Cireș, Nistor - (junior FCSB), Jardan, Gorovei - Cîrjan. Alți jucători din lot: Paharnicu, Gherghișan, Stavrositu, M. Cireș, Râpan, Bordun.

Citit 3406 ori Ultima modificare Marți, 28 Iunie 2022 05:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.