Oțelul, test important cu FC Brașov

Oțelul, test important cu FC Brașov
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Fotbaliştii gălățeni au nevoie de un succes pentru a rămâne pe loc de play-off și după cea de-a șaptea etapă din Liga a II-a.

Oțelul - FC Brașov este un meci care în trecutul nu foarte îndepărtat se regăsea pe lista celor de primă ligă, dar de această dată cele două grupări se întâlnesc în al doilea eșalon. Deși a fost programat inițial special pentru a putea fi transmis la televiziune, marți, 20 septembrie, de la ora 18:00, convocările unor jucători de la cele două echipe pentru loturile naționale au dat peste cap programul. Așadar, meciul dintre cele două echipe cu obiective îndrăznețe a fost reprogramat pentru duminică, ora 11:00, fără a mai fi televizat.

"Pentru noi, fiecare meci în parte este important și îl pregătim la intensitate maximă. După cum bine știți, îmi doresc să câștigăm toate meciurile de pe teren propriu și, cu ce aducem din deplasare, să reușim să ne clasăm pe un loc de play-off când se va trage linie. Ne dorim să facem un joc bun, indiferent de adversarul pe care îl întâlnim", a spus Dorinel Munteanu, managerul general al SC Oțelul.

Din lotul gălățenilor este incertă în continuare prezența fundașului central Costin Ghiocel, încă nerefăcut după accidentarea suferită la meciul cu Unirea Constanța.

Brașovul, echipă cu jucători periculoși

FC Brașov a început un proiect în care a mizat pe experiență și anvergură pentru nivelul ligii secunde. Printre jucătorii de bază se numără Adrian Chica-Roșă, unul dintre golgheterii de anul trecut din Liga a II-a, Vasile Constantin, împrumutat de la SCU Craiova, şi fundașul Andrei Marc (cu multiple prezențe în Liga I, la Dinamo, FCSB sau Chiajna).

În clasamentul la zi, brașovenii au strâns opt puncte din șase meciuri, cu un golaveraj echilibrat: 4-4. Cu același număr de meciuri, Oțelul are cu patru puncte mai mult, golaveraj 8-4.

Pauză cu pregătiri intense

După meciul cu FC Brașov, de duminică, urmează o pauză competițională, din cauza meciurilor programate pentru loturile naționale. În toată această perioadă, managerul tehnic Dorinel Munteanu își dorește ca echipa lui să aibă parte de o pregătire intensă, inclusiv printr-un stagiu de pregătire la munte.

Următorul meci de campionat al Oțelului, după pauza competițională, este programat tot pe teren propriu, cu Viitorul Tg. Jiu.

* Conform tragerii la sorţi de vineri, în play-offul "Cupei României", Oţelul Galaţi va întâlni, în deplasare, formaţia Jiul Petroşani, pe 28 septembrie, de la ora 16.30.

Citit 3426 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Septembrie 2022 08:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.