Ultimul meci oficial al Oțelului din 2022

Ultimul meci oficial al Oțelului din 2022
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Fotbaliştii gălățeni vor disputa ultimul joc din acest an, acasă, în cea de-a doua competiție internă.

Anul 2022 a fost unul de vis pentru Oțelul, cu promovarea în Liga a II-a, un parcurs foarte bun în al doilea eșalon, ce plasează trupa lui Dorinel Munteanu pe loc de promovare directă în Superligă, plus participarea în grupele "Cupei României". Așa că meciul cu Gloria Buzău, ultimul din faza grupelor Cupei, este unul dominat de un aer de amical, întrucât miza este destul de redusă. Buzoienii nu mai au nicio șansă de calificare în „sferturi”, iar Oțelul are nevoie de un carambol de rezultate favorabile în toate partidele din grupa sa. Pe lângă succesul necesar cu Gloria Buzău, eventual la un scor cât mai confortabil, este nevoie ca CS Mioveni să o învingă pe UTA, iar FC Botoșani și FCSB să remizeze între ele. Cum acest scenariu este mai greu de realizat, mai rămâne miza financiară pentru meci, pentru că victoria este recompensată cu 4.000 de euro de către sponsorul oficial al competiției.

Managerul tehnic Dorinel Munteanu a spus că tratează serios partida, caracteristică de care nu se lasă la niciun joc oficial. "Este ultimul meci oficial din acest an și trebuie să-l tratăm ca atare. Noi am tratat serios «Cupa României» și până acum, iar cu puțină șansă am fi avut mai multe puncte în clasamentul grupei. Am făcut un meci bun cu FCSB, în care ne-a lipsit doar golul. Vrem să îi mulțumim pe suporteri cu o victorie și sunt convins că aceștia ne vor fi alături și la acest meci", a spus Munteanu.

Jucători ce ar putea fi menajați

Având în vedere că obiectivul principal este acela de a se clasa pe un loc de play-off în Liga a II-a, este posibil ca la meciul cu Gloria Buzău să fie menajați și câțiva jucători. Printre aceștia se numără Yabre, Neagu și Cisotti, care au dus greul în acest sezon, având prezență constantă în efectiv. Ar putea să fie văzuți mai mult la lucru Sîrghi, Markovici, Nica și Cireș, care au evoluat mai puțin sau unii chiar deloc în ultima vreme. Chestionabilă este și prezența lui Dur-Bozoancă în poartă, unul dintre cei mai în formă goalkeeperi din România, care ar putea fi și el menajat.

Iată cum ar putea să joace Oțelul: Pop - Rus, Sîrghi, Azinovici, Panait - Adăscăliței, Markovici, Gorovei - Maxim, Berisha, Nica.

Pe foaia de joc ar putea să apară și juniorul gălățean Denis Bordun, care a debutat la un meci de Liga a II-a în succesul cu Metaloglobus de sâmbătă.

Meciul Oțelul - Gloria Buzău este programat joi seară, de la ora 20:00, pe Stadionul "Oțelul", netelevizat, în același timp cu celelalte două meciuri ale grupei: FC Botoșani - FCSB și CS Mioveni - UTA, ambele televizate de canalele DigiSport, Orange Sport și Prima Sport.

Citit 2287 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Decembrie 2022 21:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.