Top 10 predicții sportive pentru 2023

Top 10 predicții sportive pentru 2023
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

După ce am reușit să o scoatem cu bine la capăt cu predicțiile sportive pe anul 2022, în special cu câștigătoarea Cupei Mondiale și cu promovarea Oțelului în cel de-al doilea eșalon, facem încă o analiză care să cuprindă previziunile pentru noul an.

Așa cum am procedat și pentru anul 2022, când am nimerit șapte din cele zece predicții, o să le prezentăm într-un top, în ordine inversă, de la 10 la 1.

10 - Echipa de handbal feminin o ia de la capăt în Liga a II-a. E clar că proiectul de la CSM Galați referitor la echipa de handbal nu a dat roade și nici nu pare să aibă perspectivele necesare pentru a răzbi în viitorul apropiat, fără prea mari investiții, la nivelul primului eșalon. Așa că CSM Galați se va întoarce în Liga a II-a în 2023, pentru a o lua de la capăt și a încerca să revină, din nou, în elita handbalului românesc.

9 - Edi Iordănescu, demitere de la Naționala României. Marea surpriză este faptul că Edi Iordănescu n-a fost demis până acum, având în vedere parcursul îndoielnic al echipei naţionale de fotbal. E nevoie de câteva "paie pe foc", față de ceea ce s-a acumulat până acum, ca federația să încerce să exploreze noi opțiuni pentru acest post, în tentativa de a-și apropria șansele de calificare la Euro 2024 de partea sa.

8 - Baschetbalist gălățean, transferat peste hotare! Este vorba despre tânărul talentat Sebastian Boghean, care la 14 ani a debutat deja pentru echipa de seniori în Liga Națională - devenind cel mai tânăr debut din istoria campionatului. Peste așa ceva nu se trece ușor cu vederea și ne putem aștepta să curgă ofertele din străinătate la vară, iar Sebi Boghean să ia calea unei țări mult mai bine dezvoltate baschetbalistic.

7 - Echipa de hochei ratează calificarea în play-off. Într-un campionat în care interesul a devenit din ce în ce mai scăzut, parcă și hocheiul gălățean a avut de suferit în ultimii ani. Iar aceste efecte se pot observa și în rezultate, pentru că CSM Galați se luptă pentru clasarea între primele patru (calificarea în play-off), ceea ce s-ar putea să-i scape din cauza nivelului mai ridicat al celorlaltor formații cu același obiectiv.

6 - Doar Napoli face surpriza în marile campionate. Cei care urmăresc îndeaproape cele mai importante campionate de fotbal din Europa își doresc, în general, ca surprizele să apară în privința câștigătoarelor la titlu. Dar preconizăm că doar Napoli va reuși să pună mâna pe titlu în Italia, în rest Manchester City (Anglia), Bayern (Germania), PSG (Franța) și Barcelona (Spania) vor fi încununate în campioane la final de sezon.

5 - United Galați, din nou în grupele Ligii Campionilor. Odată ajunși acolo și văzând că se poate, cei de la United Galați ar trebui să aibă motivația necesară care să-i poarte într-o nouă aventură europeană. Pentru acest lucru e nevoie să câștige campionatul în ediția 2022-2023 ca prim pas, dar preconizăm nu doar că gălăţenii vor reuși acest lucru, ci şi că vor fi din nou în grupele Ligii Campionilor.

4 - Tot CFR Cluj câștigă campionatul! Mulți fani neutri de fotbal sunt convinşi că Hagi și echipa lui se vor încununa drept campioni. Dar mizăm tot pe experiență, ceea ce are CFR Cluj din belșug, ca factor decisiv pentru câștigarea campionatului.

3 - CSM Arcada poate rata titlul de campioană a României. După patru titluri la rând, CSM Arcada are în actualul sezon dificultăți mai mari decât s-ar fi așteptat. Și chiar dacă situația în clasament îi permite să fie cotată ca fiind principala favorită la câștigarea campionatului, nu putem să nu ținem cont de Dinamo și Steaua, echipe ce au dovedit că îi pot învinge pe gălățeni.

2 - Manchester City, în sfârșit, câștigă Liga Campionilor. Predicția de anul trecut, cu City câștigătoare a Ligii Campionilor, nu ne-a ieșit, dar echipa lui Pep a fost cea mai bună din competiție ca joc ilustrat. Doar un miracol al lui Real Madrid a făcut ca City să piardă în semifinale. De această dată, considerăm că n-ar mai trebui să se pună problema de astfel de momente, mai ales că Haaland are muniția încărcată să înscrie pentru câștigarea UCL.

1 - Oțelul va promova din nou! Așa cum am prezis de anul trecut că va ajunge în cel de-al doilea eșalon, de această dată mizăm pe promovarea Oțelului în Superligă. Argumentul suprem este munca lui Dorinel Munteanu, care a creat un mediu propice înaltei performanțe.

Citit 2149 ori Ultima modificare Joi, 29 Decembrie 2022 00:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.