Fiţa Lovin - în concediu sau concediată?

Fiţa Lovin - în concediu sau concediată?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Fosta şefă a Direcţiei pentru Sport a Judeţului Galaţi a fost demisă acum două săptămâni din cadrul instituţiei, însă medaliata de la Los Angeles ’84 susţine că se află în concediu * Actuala conducătoare a DSJ, Magdalena Irincu, crede însă că Fiţa Lovin, care între timp a admis că nu mai are legătură cu instituţia, joacă teatru * 

„Am fost dată afară?… Nici nu mă mai duc!”

Ordonanţa privind restructurarea aparatului bugetar potenţează incertitudinea de la vârful Direcţiei pentru Sport a Judeţului Galaţi care anul trecut şi-a schimbat de două ori conducerea. Începând de luna trecută, directorii coordonatori - câte doi la fiecare direcţie - au fost demişi prin ordin ministerial.

Magdalena Irincu a rămas doar coordonator interimar până la organizarea unui nou concurs, iar Fiţa Lovin, cu vârstă de pensionare de anul trecut, a fost trimisă la plimbare!

Cu toate că de pe 16 august n-a mai dat pe la DSJ, fosta mare atletă a bâjbâit până să ofere o replică.

„Am fost dată afară? Eu sunt în concediu, mai am o zi sau două, nici nu ştiu. Ar trebui să ies la pensie. Nici nu ştiu dacă mă mai duc la Direcţie” a comentat doamna Lovin, admiţând apoi că ştia de intenţia Magdalenei Irincu.

„A procedat urât de tot”

„Ce a făcut Irincu este foarte urât. În mod normal, putea să mă mai ţină o lună sau două până-mi venea decizia de pensionare, dar ea a procedat urât de tot” a adăugat fosta şefă a sportului gălăţean din perioada 1995-2009.

Ce s-a întâmplat de fapt? După demiterea hotărâtă de Autoritatea Naţională pentru Sport, Fiţa s-a orientat către un post de consilier superior, redevenind funcţionar public.

Magda Irincu, sesizând că noua sa subalternă (n.r. – până la începutul lunii trecute, cele două nu se aflau în relaţie de subordonare) a depăşit de aproape un an vârsta de pensionare, i-a dat şah mat, desfăcându-i contractul de muncă:

„N-am făcut decât să respect legea. Dacă ar fi venit să-mi vorbească, poate că ar mai fi rămas o perioadă la Direcţie, iar faza cu concediul de odihnă este o minciună. Doamna Lovin nu mai are nicio treabă cu DSJ Galaţi!”    

Cine pe cine acuză?

Fiţa Lovin afirmă cu hotărâre că, dacă ar fi posibil, ar candida încă o dată la postul de director coordonator al Direcţiei pentru Sport.

„Dacă mi-ar permite legea, m-aş lupta din nou pentru postul de director. Cu contracandidaţi ca Irincu sau altcineva, aş câştiga fără probleme. Magda n-a făcut nimic de când este la DSJ, se laudă degeaba! Iar dacă a făcut ceva, a continuat proiectele lui Marius Humelnicu (n.r. – fost conducător în vara anului trecut). N-a pus două paie cruce!”, acuză antrenoarea de atletism pe care, ce-i drept, n-o prinde bine rolul de procuror de vreme ce mandatul său, de 14 ani de zile, i-a fost vehement contestat de opinia publică gălăţeană, bazele sportive din oraş aflându-se de multă vreme în paragină.

Comentariu foto: Fiţa Lovin nu s-a împăcat cu gândul pensionării şi ar mai candida o dată pentru şefia Direcţiei pentru Sport Galaţi

Citit 1593 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.