Braniștea și Liești, ultima etapă din sezonul regulat

Braniștea și Liești, ultima etapă din sezonul regulat
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Cele două echipe gălățene din al treilea eșalon se află la ultima rundă înaintea fazei a doua a campionatului, play-off și play-out.

În cel de-al treilea eșalon fotbalistic sunt programate partidele ultimei etape din sezonul regulat. Vor fi și unele meciuri cu miză, întrucât sunt echipe care se află la un pas de play-off, cum este și cazul formației Aerostar Bacău – adversara echipei din Liești. Băcăuanii și CSM Focșani au același număr de puncte înaintea rundei, 31, luptând de la distanță pentru poziția a patra.

Sporting Liești e pregătită și pentru o astfel de confruntare, abordând meciul de la Bacău de pe locul 6, iar antrenorul Cătălin Savu este optimist înaintea jocului: ”Vom lupta pentru un rezultat favorabil, ne vom juca șansa pentru că nu avem nimic de pierdut. Ne-am pregătit bine și în pofida unor indisponibilități - accidentați sau cu probleme medicale, ca și suspendarea lui Chiriac - vom intra în joc cu încredere”.

Meciul va începe de la ora 15,00 și va fi arbitrat de Andrei Baciu (Botoșani).

Probleme de efectiv sunt și la Unirea Braniștea, dar adversara sa, Dacia Unirea Brăila, nu poate să ridice griji deosebite în privința învingătoarei. Unirea are cinci indisponibili, Năpârlică, Mihai, Voicu, Manea, plus Răducan (suspendat). În schimb, și-ar putea face apariția în teren Enache, Hilohi și Gherase, care vin după o perioadă de absență. Va arbitra o brigadă bucureșteană, cu Ionuț Ilie la centru. Meciul Unirea Braniștea - Dacia Unirea Brăila se joacă sâmbătă, ora 15,00, pe Stadionul ”Oțelul”.

O nouă etapă la județ

În Liga a IV-a, etapa a 14-a, se va juca astfel (duminică, ora 12,00): Luceafărul Berești – Victoria Independența, Siretul Cosmești – Avântul Drăgănești, Muncitorul Ghidigeni – Covurluiul Tg. Bujor, Lascăr Schela – Gloria Ivești, Viitorul Umbrărești – Agrostar Tulucești și Voința Cudalbi – Alegria Matca (ora 15:00, la Șendreni). În deschidere sunt programate meciurile echipelor de juniori.

Echipele din Liga a V-a dispută partidele etapei a 18-a. Sâmbătă, Șoimii Foltești – Sporting Galați (Stadionul ”Siderurgistul”, ora 16,00), etapa continua duminică, ora 11,00: Siretul Piscu – ACS Vânători, Voința Cișmele – Victoria Slobozia Conachi, Răzeșii Valea Mărului – Mălina Smârdan, Prutul Vlădești – Viitorul C. Negri, Flacăra Pechea - Viitorul Frumușița, Foresta Șendreni – Inter Tudor Vladimirescu, Zorile Grivița stă.  

La futsal, United joacă la Deva

Gălățenii de la United au de jucat din nou la Deva, sâmbătă, în campionatul Ligii I de futsal, cu West Deva, după ce în aceeași localitate au cedat în finala ”Cupei României” împotriva celeilalte echipe din oraș – Autobergamo.

În Liga I, United se prezintă într-o situație ideală, fiind pe primul loc când mai are de disputat trei etape, cu șanse minime de a mai pierde poziția actuală până la finele sezonului regulat. Ceea ce o plasează pe formația campioană în postura de echipă calificată direct în semifinalele competiției.

Meciul West Deva – United Galați se joacă sâmbătă, 25 martie, de la ora 18,30.

Gheorghe Arsenie, Florin Radu

Citit 1164 ori Ultima modificare Duminică, 26 Martie 2023 21:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.