Braniștea și Liești, splendide victorii în deplasare

Braniștea și Liești, splendide victorii în deplasare
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Runda a doua a ultimei faze a campionatului Ligii a III-a de fotbal a adus echipelor gălățene victorii importante, întrucât ele au fost obținute pe terenuri străine, în fața unor adversari deloc ușor de învins.

Unirea Braniștea a câștigat cu 1-0 (0-0) la Aerostar Bacău, deși a jucat pe teren sintetic. Unicul gol a fost realizat în urma unei faze judicios lucrate: centrare Țicămucă, mingea a fost respinsă de bară și trimisă în poartă din apropiere de Țopa. Era minutul 89 și victoria asigurată, care a venit după un joc cu ocazii de ambele părți. Echipa aliniată: Ursu - Mihai, Enache, Gâță, Hilohi - Murgoci, D. Cireș - Docuz, Răducan, M. Cireș - Duțu. Au mai intrat: Țicămucă, Manea, Țopa și Spânache.

Sporting Liești a jucat foarte bine, în ciuda mai multor indisponibilități, şi a câștigat destul de clar. Băieții lui Cătălin Savu au acționat cu determinare, având și alte oportunități foarte clare prin Costea și Chiriac, în afara golurilor marcate pe terenul lui CSM Focșani (2-0). Scorul a fost deschis de Dima (min. 14), care a înscris cu capul, la o fază fixă, fiind majorat de Călin (min. 70), dintr-o pasă a fundașului Dima. "Unsprezecele" inspirat ales a arătat astfel: Cilighidreanu - Ștefănescu, Munchiu, Maftei, Dima - Chiriac, Iacob, Crihană, Stan - Iordache, Costea. Au mai intrat: Călin, Cucu, Grigoraș. Și o remarcă, în sezonul actual focșănenii obținuseră două victorii: 5-1 și 2-1.

Etapa viitoare va avea loc vineri, 14 aprilie, când ambele echipe vor juca pe teren propriu: Unirea Braniștea - CSM Rm. Sărat, Sporting Liești - Dacia Unirea Brăila.

Citit 1206 ori Ultima modificare Marți, 11 Aprilie 2023 12:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.