După ce s-a impus cu 4-1 pe terenul celor de la CFR Timișoara, în prima manșă a semifinalelor Ligii I de futsal, United Galați va juca returul. Partida va avea loc duminică, 7 mai, de la ora 19,30, la Sala Sporturilor "Dunărea". În cazul unui succes, gălățenii se vor califica în finală, iar dacă se va încheia cu victoria timișorenilor, atunci se va disputa un al treilea meci, tot la Galați - grație clasării mai bune în sezonul regulat al lui United. În cealaltă semifinală, Odorheiu Secuiesc a câștigat cu 4-1 la Autobergamo Deva în primul meci, iar al doilea se joacă luni, 8 mai.
United joacă returul semifinalei Scris de Florin Radu
