Dorinel Munteanu, în continuare ambițios: calificarea în play-off rămâne obiectivul Oțelului

Dorinel Munteanu, în continuare ambițios: calificarea în play-off rămâne obiectivul Oțelului
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

După ce a trecut prin focul unui program extrem de dificil în primele patru etape, antrenorul Dorinel Munteanu a rămas optimist în privința șanselor echipei sale de a se califica în play-off – obiectivul stabilit imediat după promovare.

Oțelul are doar trei puncte după patru etape, fără să fi câștigat vreun meci, dar optimismul a rămas lipit de tehnicianul gălățenilor, care a declarat și după partida de la Sepsi că o vede pe echipa sa în play-off. Asta în condițiile în care jocul Oțelului a arătat bine doar parțial până acum, în special în meciul de la Sf. Gheorghe, când ar fi meritat să câștige. La Craiova a fost un egal norocos, cu FCSB se putea, cu noroc, scoate un punct, dar a fost un meci pierdut, iar cu UTA s-a ratat șansa unei prețioase victorii de debut printr-un penalti ratat.

În fața unei zone de program mai accesibil, în care Oțelul are de jucat cu ”U” Cluj, Botoșani, Voluntari și Petrolul, Dorinel Munteanu a declarat că obiectivul echipei sale a rămas neschimbat.

“Eu cred foarte mult în play-off. Sigur, sunt echipe foarte bine cotate înaintea noastră. Totuși, fotbalul se joacă pe teren, așa cum am demonstrat-o în primele cinci etape. Eu cred că drumul este foarte lung. Nu cred că este un obiectiv foarte greu de atins. Dacă voi avea o stabilitate financiară pe plan local, voi atinge acest obiectiv. Deocamdată n-a intrat niciun jucător în vizorul selecționerului, nici nu a fost acest obiectiv al meu. Obiectivul meu a fost să fac o echipă puternică, o echipă solidă și cu o disciplină tactică foarte bună. După aceea, oamenii din conducerea echipei naționale vor decide dacă vor selecta un jucător de la echipa noastră“, a spus Munti.

Etapă scurtată de Superliga

Runda a cincea din Superligă este redusă cu trei partide, întrucât au fost reprogramate meciurile în care sunt implicate echipele reprezentante din Cupele Europene: Sepsi, FCSB și Farul. Astfel, programul se prezintă astfel: FCU 1948 Craiova – FC Voluntari (vineri, ora 20,30), OȚELUL – ”U” Cluj (sâmbătă, ora 18,30), Poli Iași – CSU Craiova (sâmbătă, ora 21,30), Rapid – Petrolul (duminică, ora 21,30) și Dinamo – FC Botoșani (luni, ora 20,30).

Înaintea acestei etape, Oțelul se află pe locul 12, cu trei puncte, golaveraj 2-4. Gălățenii au cel mai slab atac din campionat, alături de Dinamo, cu doar câte două goluri înscrise de fiecare. Singurul marcator al roș-alb-albaștrilor de până acum este Alexandru Pop, cel care a punctat la meciurile cu UTA și Sepsi Sf. Gheorghe. Acesta are și cel mai bun indice conform datelor InStat, cu nota 7,7 primită pentru cele două meciuri în care a și marcat.

Citit 2757 ori Ultima modificare Vineri, 11 August 2023 23:51

3 comentarii

  • postat de Să rămânem în Liga 1, asta-iata-i important, restul se reglează.
    Vineri, 11 August 2023 18:45
    109.166.131.***
    Băieții noștri nu joacă rău, dar am ratat groaznic, mai ales cu UTA și Sepsi, unde aveam ocazia să batem. Suntem ''virgini'' în Liga 1, jucăm în tensiune, dar băieții în general s-au adaptat jocului în tensiune din Liga 1 și zic eu, încet în încet ne impunem. Dorinel trebuie să regleze finuț jocul
    0
    0
  • postat de Relache
    Vineri, 11 August 2023 10:43
    194.105.20.***
    Viseaza cu ochii deschisi, cai verzi pe pereti! Se spune ca trebuie sa iti propui obiective marete, dar exista si reversul medaliei, deceptia va fi mai mare decat maretia obiectivului propus. Mai multa modestie nu i-ar strica acestui domn, bugetul si caracterul nu sunt pentru play off!
    Meci cu mec
    0
    0
  • postat de Mario
    Vineri, 11 August 2023 09:40
    89.137.136.***
    Dacă din cei 4 atacanți din lot,doar unul,Pop, da randamentul scontat,ceilalți sunt sub așteptări, n ar tb să ți de a gândit și să renunți la unul sau 2 dintre ei și s aduci altul mai bun,poate din cele 3 transferuri anunțate de Munteanu, unul este atacant,că mijlocași avem fără nr...
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.