Alexandra se pregătește și acasă

Alexandra se pregătește și acasă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

HALTERE. Alexandra Alexe, cea mai bună halterofilă de la Dunărea Galați, componentă a lotului olimpic, a primit o săptămână de învoire de la pregătirea centralizată, pentru a-și rezolva problemele de la Facultatea de Educație Fizică și Sport Galați. De o săptămână, conform celor declarate de către antrenorul său, Marin Otinceanu, a reluat antrenamentele acasă, în scurt timp urmând să dea curs convocării la cantonamentul național. Până la sfârșitul anului, gălățeanca va participa la "Naționalele" pentru tineret și seniori.

VOLEI. Echipa feminină CS Universitatea va relua pregătirile pentru noul sezon competițional - Divizia A2, pe 11 septembrie. Gălățencele, antrenate de Ileana Berdilă și Adriana Dudnic, vor juca în Seria Est, alături de alte cinci echipe. Campionatul eșalonului secund va începe pe 7 octombrie, cu două serii - Est și Vest.

TENIS. În această noapte, gălățeanca Patricia Maria Țig va susține primul meci, peste Ocean, la US Open. Adversara ei pe tabloul principal va fi o jucătoare din Canada, de 32 ani - Rebecca Marino. Iată și numele celorlalte jucătoare din țara noastră prezente la acest important turneu: Sorana Cârstea, Irina Begu, Ana Bogdan și Gabriela Ruse.

Citit 481 ori Ultima modificare Luni, 28 August 2023 13:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.