România - Israel, derbiul pentru un loc la EURO

România - Israel, derbiul pentru un loc la EURO
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Selecționata țării noastre se află într-un moment extrem de important, având șansa să ia o opțiune serioasă pentru calificare dacă va trece cu bine peste dubla cu Israel și Kosovo

România are șanse bune de a prinde calificarea la Campionatul European de pe primele două locuri ale grupei I, fiind neînvinsă după primele patru etape. ”Tricolorii” au obținut două victorii la debutul grupei, 2-0 în Andorra și 2-1 cu Belarus, după care au adus câte un punct de pe urma a două deplasări dificile, 0-0 în Kosovo și 2-2 în Elveția (liderul grupei). Astfel, formația pregătită de Edi Iordănescu se află pe locul al doilea, cu opt puncte, unul peste Israel (formația de pe locul 3), iar meciul România – Israel, de sâmbătă seară, de la ora 21,45, de pe Arena Națională, devine practic capital în economia calificării. Deși niciun rezultat de egalitate n-ar fi unul neapărat negativ, dacă ar urma un succes marți seară contra selecționatei din Kosovo, același lucru l-ar putea spune și israelienii. Care cu un rezultat de egalitate s-ar menține aproape de România, cu șansa de a avea returul pe teren propriu peste câteva runde.

Selecționerul Edi Iordănescu a declarat că își dorește maximum de la aceste două jocuri, dar că orice este posibil și situația trebuie tratată  ca atare.

„Suntem concentrați 100%, am muncit foarte mult ca să ajungem în această postură, așa că ne dorim să scoatem rezultate cât mai bune în vederea calificării. Nu va fi ușor, Israelul este o echipă foarte periculoasă, cu mulți jucători buni, dar cu aportul publicului în spate sper să reușim să facem o figură frumoasă pe teren și să obținem rezultatul dorit. N-aș vrea să discutăm prea mult acum de altceva decât de meciul cu Israel, pentru că e următorul meci și cel mai important pe care îl avem”, a spus selecționerul.

O singură absență în lot

Față de precedentele convocări, Edi Iordănescu nu se poate baza pe fundașul central Vlad Chiricheș (FCSB), accidentat, în rest tot lotul a fost ales de pe baza criteriilor sale de selecții, fără  probleme medicale. Dintre cei lăsați pe dinafară se numără Nedelcearu (Palermo), Man (Parma) și Florin Tănase (Al Okhdood).

Iată lotul complet al României pentru dubla cu Israel și Kosovo.

Portari: Horațiu Moldovan (Rapid), Ștefan Târnovanu (FCSB), Mihai Aioani (Farul);

Fundași: Nicușor Bancu (CSU Craiova), Cristian Manea (CFR Cluj), Andrei Burcă (Al Okhdood), Adrian Rus (Pafos), Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Mario Camora (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Genoa), Bogdan Racovițan (Rakow);

Mijlocași: Nicolae Stanciu (Wuhan), Răzvan Marin (Empoli), Alexandru Cicâldău (Konyaspor), Ianis Hagi (Alaves), Valentin Mihăilă (Parma), Tudor Băluță (Farul), Deian Sorescu (Rakow), Marius Marin (Pisa), Darius Olaru (FCSB), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu), Florinel Coman (FCSB), Vladimir Screciu (CSU Craiova);

Atacanți: George Pușcaș (Genoa), Denis Alibec (Muaither), Daniel Bîrligea (CFR Cluj).

Meciul România – Israel se dispută sâmbătă, de la ora 21,45, în transmisiune directă, pe Prima TV.

Citit 815 ori Ultima modificare Vineri, 08 Septembrie 2023 17:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.