"Săptămâna Europeană a Sportului"

"Săptămâna Europeană a Sportului"
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

EVENIMENTE. Continuă activitățile fizice din cadrul "Săptămânii Europene a Sportului" (23-30 septembrie 2023). Din program: miercuri, 27 septembrie - sport la locul de muncă, Poliția Locală și Inspectoratul de Jandarmi (ora 10,00), iar de la ora 18,00, mișcare în sala de fitness (Elite Gym); joi - atletism la Stadionul "Dunărea", cu prof. Marlena Chițu.

TENIS. În organizarea Clubului Dacia, pe terenurile Complexului Sportiv cu același nume din Mazepa, s-au desfășurat întrecerile unui nou turneu de amatori pentru toate vârstele. Cu acest prilej și-au încercat măiestria în sportul alb zeci și zeci de gălățeni.

BADMINTON. La finalul acestei săptămâni, Sala "Siderurgistul" din Galați va găzdui două importante competiții de badminton. Mai întâi se vor întrece echipele mixte de cadeți Under 15, în cadrul Campionatului Național (în zilele de 28 și 29 septembrie). În continuare, vor avea loc întrecerile seniorilor în competiția națională, tot pe parcursul a două zile - 30 septembrie și 1 octombrie. Cele două competiții vor fi organizate de Clubul Siderurgistul, în colaborare cu federația de specialitate.

FOTBAL. La meciul de "Cupa României" Dinamo - FCU Craiova, de astăzi, observator va fi gălățeanul Liviu Ciubotariu.

Citit 370 ori Ultima modificare Luni, 25 Septembrie 2023 14:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.