La Oțelul se joacă meciul siglei, după eșecul cu Farul

La Oțelul se joacă meciul siglei, după eșecul cu Farul
Evaluaţi acest articol
(31 voturi)

Gruparea gălățeană a pierdut pentru prima oară după zece meciuri la rând (campionat plus "Cupa României"), în care nu mai cunoscuse gustul înfrângerii

Cu toate acestea, nu eșecul cu Farul, scor 0-1, pare să țină capul de afiș în tabăra gălățeană, ci mai degrabă disputa de la distanță pentru sigla înregistrată la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci). Conform unei solicitări de dată recentă, scoasă la iveală de către gsp.ro în ziua meciului cu Farul, Paulina Mihailopol, soția lui Dorinel Munteanu și angajată a clubului gălățean, încearcă să înregistreze în nume personal sigla clubului. E-mailul care semnala această situație, avea și o tentă îndreptată asupra președintelui Marian Brăilescu, care era acuzat că ar fi în cârdășie pentru acest demers. Acesta s-a apărat cu o declarație prin care a precizat că există o cerere oficială din 2018 a Asociației Suporter Club Oțelul Galați pe aceeași speță.

Ca să existe un meci, trebuie să existe două tabere, iar pe lângă tabăra lui Dorinel Munteanu, în acest duel de la distanță pentru siglă este și Cornel Moisescu, fostul președinte al Oțelului. Acesta a oferit declarații pentru Gazeta Sporturilor în care a amplificat gravitatea situației, în sensul imoralității de a fi sigla trecută pe persoană fizică - mai ales când e deja o solicitare în curs a Asociației.

"E complet imoral ca un angajat să aibă propria inițiativă de a înregistra la OSIM noua siglă a clubului. Noi, Asociația, am depus o cerere la OSIM în 2018 în vederea înregistrării actualei sigle", a spus Moisescu, semnalând anormalitatea.

Prima dispută între familia Munteanu și Moisescu ar fi apărut după ce s-a aflat că Oțelul are de plătit un mic procent din drepturile TV pentru a beneficia de palmaresul clubului, conform unei înțelegeri încheiate în mandatul precedentului președinte.

Dorinel Munteanu, vizibil afectat după meci

Meciul cu Farul a părut că a trecut în plan secundar și pentru Dorinel Munteanu, chiar la capătul partidei pe care o pierduse, în sensul în care a făcut foarte mult referire la scandalul iscat în jurul siglei.

"Sunt oameni slabi, care au făcut multe greșeli. Vom dezbate în zilele următoare. Eu mai puțin. Vor vorbi cifrele. Vom vedea cine va avea dreptate. Nu mă așteptam la persoane care îşi alocă niște merite. Dacă vă uitați pe cifre, sunt dezastruoase. Soția mea este cea care s-a ocupat de partea de contabilitate. Orice s-a pus în discuție, se va dovedi. Nu cred că poate spune cineva, de când a preluat echipa Dorinel, împreună cu soția pe partea de contabilitate, că nu merge bine. Vom dovedi", a spus Munteanu, la capătul unui meci în care a fost aclamat de tot stadionul, fix înaintea fazei în care Farul a marcat unicul gol.

Din punct de vedere strict fotbalistic, pentru Oțelul urmează o scurtă pauză competițională - prin prisma faptului că este calendar internațional destinat echipelor naționale. Iar pentru această perioadă s-a perfectat un ”amical” la Piatra Neamț, cu Ceahlăul.

Citit 7445 ori Ultima modificare Marți, 10 Octombrie 2023 19:29

23 comentarii

  • postat de de fapt s-a demonstrat lipsa profesionalismului la asc otelul...imi pare rau.
    Miercuri, 11 Octombrie 2023 14:40
    89.39.81.***
    asc nu are jurist? nu trebuia sa prezinte conducerii asc ca e in risc utilizind in acte, publicitate, afise, tv, etc...un logo ce nu a fost obtinut ca proprietate? si ca oricine il poate obtine? esti jurist, stai cu ochii pe legalitatea actiunilor asociatiei, ca altfel la reprezentare in tribunal...
    0
    1
  • postat de Asc e format din suflet și dorința. Nu e suficient. Trebuie profesionalism în management, ca intri pe economia reala
    Miercuri, 11 Octombrie 2023 13:09
    213.233.110.***
    Problema e la asc. Ei nu au finalizat înregistrarea siglei (logo) dar au folosit-o din amatorism în afaceri, sau cine știe de ce. Eu cred ca oricine stia de acest lucru și înregistra logo pe nume, persoana fizica sau nu și lasa lucrurile asa cum sint peste ceva timp se imbogatea sau șantaja clubul.
    1
    2
  • postat de E legal dar imoral
    Miercuri, 11 Octombrie 2023 12:31
    213.233.110.***
    Alin, te rog sa intri pe site OSIM. ai sa fi lămurit ca orice persoana fizica poate cere înregistrare și ce drepturi de folosință au acele persoane fizice sau juridice pe posesia ei.... Chiar te rog, îți ia 5 minute sa te lămurești.... Noi toți îl apreciem pe dorinel dar acțiunea doamnei e imorala.
    0
    2
  • postat de Alin
    Miercuri, 11 Octombrie 2023 09:42
    95.76.37.***
    pentru....postat de Sigla trebuie sa fie a asc otelul.

    Mai oameni buni, ca sa obtii o marca inregistrata la OSIM
    trebuie sa fii administratorul societatii
    pt care ai solicitat inregistrarea marcii, deci trebuie ca actele societatii
    sa fie pe numele tau
    Mihailopol este doar un angajat
    3
    1
  • postat de comunismul
    Marți, 10 Octombrie 2023 18:40
    5.13.202.***
    pai cam asta-i otelul galati! se multumeste doar din autogoluri! ca in rest varza cu pilaf!
    10
    4
  • postat de noaptea ca hotii
    Marți, 10 Octombrie 2023 16:21
    89.39.81.***
    ciini latra, caravana trece....trebuie impiedicata legal actiunea, daca se poate. doar un avocat stie..pina la urma indiferent de scop, nu e corect cum s-a procedat. daca dl. brailescu a stiut, dl. c.munteanu a stiut. dl. d. munteanu a stiut, ei au considerat ca e corect asa, pe muteste?
    1
    13
  • postat de pentru asc otelul, oamenii cu suflet ce au renascut fotbalul la galati.
    Marți, 10 Octombrie 2023 16:01
    89.39.81.***
    si daca cererea doamnei pe nume propriu se aproba de OSIM si sigla actual folosita dar care nu e in proprietatea asc otelul va intra in proprietatatea dumneaiei?. cererea nu e retrasa, poate fi solutionata pozitiv. angajati avocat ce va poate sfatui ce sa faceti. nu e de gluma.
    1
    13
  • postat de Omu Păianghen
    Marți, 10 Octombrie 2023 13:38
    5.13.176.***
    Felicitări persoanei care a semnalat această situație, acum așteptăm lămuriri din partea conducerii clubului.
    2
    22
  • postat de Sfat
    Marți, 10 Octombrie 2023 11:45
    213.233.104.***
    Sigla veche nu a fost cumpărată o data cu palmaresul? Dacă da, folosiți-o pina la finalizarea atribuirii dreptului de prezentare a noii sigle.
    5
    16
  • postat de Doar oameni din anturajul clubului au știut ca noua sigla, folosita nu e cedata legal nimănui..
    Marți, 10 Octombrie 2023 11:41
    213.233.104.***
    Unii zic ca e ceva fără importanta. Dacă a-și în locul asc otelul nu a-și mai folosi sigla mai ales la televizări și în acte, programe, ziare. Pina se clarifica situația.... Se poate baga un club în faliment pe tema asta. Cine știe ce surprize pot apare. Greșeală e ca în 2018 nu s-a finalizat.
    4
    15
  • postat de Sigla trebuie sa fie a asc otelul.
    Marți, 10 Octombrie 2023 11:32
    213.233.104.***
    Pentru alin: cererea depusa în 2018 e pe numele asociației dar nu s-a finalizat acțiunea. După cum spune moisescu, nu poate mintii cu lucruri din astea, este făcută o alta cerere pe persoana fizica pentru drept de utilizare sigla. Cele doua solicitări de obține drept de a folosi sigla nu au legătură
    1
    18
  • postat de Sa nu încurcă lucrurile
    Marți, 10 Octombrie 2023 10:27
    213.233.104.***
    Pentru mimi: singurul "der KAISER" din fotbal a fost FRANTZ BECKENBAUER. Dorinel a fost: "neamțul, munti, furnica"....
    3
    16
  • postat de OSIM
    Marți, 10 Octombrie 2023 10:14
    194.68.44.***
    N-am crezut pana nu am vazut cu ochii mei.

    http://www.osim.ro/images/Publicatii/Marci/2023/bopi05092023.pdf
    Pozitia 20/ M 2023 08255/ SUPORTER CLUB OTELUL GALATI
    1
    24
  • postat de Nu fiti amnezici, nu negati trecutul!
    Marți, 10 Octombrie 2023 08:33
    194.105.20.***
    Mister, NOI - SUPORTERII, am infiintat "ASCOG" in 2016. Nu consoarta!
    In primii 5 ani, cei mai grei, fara finantare/jucatori/stadion, ERAI PE NICAIERI. Te ocupai de echipele din Giurgiu, Chiajna, Resita.
    Ai auzit de "cutia milei"? Otelul exista astazi si datorita ei.
    Acum declari ca am fost SLABI
    1
    33
  • postat de nimic nou
    Marți, 10 Octombrie 2023 06:29
    5.13.130.***
    Păcat de fotbalistul și antrenorul Munteanu Dorinel, ca om este mizerabil, și-a distrus tot ce a avut. E în cârdășie acum cu un alt om ( soția) ratat și încearcă și ei să aibă un club pe persoană fizica, Sper că Primăria Galați sa îi spună ce trebuie, poate își bagă mințile în cap.
    6
    22
  • postat de relachi
    Marți, 10 Octombrie 2023 05:52
    5.13.130.***
    Jos labele de pe Otelul, Paulo!
    Acest Dorinel este un antrenor care mananca fotbal pe paine dar are o nevasta care il distruge sistematic prin manipulare. Vor sa puna mana pe Otelul, sa urmeze calea regulamentara, sa intre in asociatie.
    Nu e bine domnule neamt, nevasta-ta te face in foi de vita.
    1
    30
  • postat de Braileanu
    Marți, 10 Octombrie 2023 00:17
    86.124.201.***
    Și voi acu'.
    Vreți ca ăștia care încasează malai din contul Otelului sa fie si membri socios.
    1
    40
  • postat de OTELUL SUNTEM NOI!
    Luni, 09 Octombrie 2023 23:59
    86.124.201.***
    Ce cârdășie...
    Dacă înregistrează sigla pe numele ei, n-ar putea cere milioane intr-un moment în care Otelul ar îndrăzni sa se debaraseze de soțul-antrenor?
    Pana sa se clarificam, ar fi bine sa mai câștigăm și noi un meci.
    Deocamdată am câștigat 2 (DOUA) din 12. Super!
    4
    66
  • postat de Lasati Otelul suporterilor! Nu transformați Otelul în afacerea familiei!
    Luni, 09 Octombrie 2023 23:26
    46.97.176.***
    Dacă nu existau ăștia - gen Moisescu, cei si-au irosit timp și bani ptr reinfiintarea Otelului, neamțul ar fi antrenat azi la Galati doar sticlele de whisky în formula 4-4-3.

    ascotelul.ro/lista-membri-vot-ag-31-octombrie-2023/

    Moisescu are cardul de membru-cotizant cu nr. 6.
    Paulina unde este
    12
    50
  • postat de Alin
    Luni, 09 Octombrie 2023 20:39
    95.76.37.***
    Mai nebunilor, voi ganditi la ce afirmati...
    Cei de la OSIM sunt prostii satului?
    cum sa acorde sigla clubului unei persoane cand pe acte
    sta scris ASC SUPORTER CLUB OTELUL GALATI, chiar daca
    pe sigla scrie SUPORTER CLUB OTELUL GALATI, actele vorbesc
    Nebunilor, plini de venin....
    39
    20
  • postat de Foc
    Luni, 09 Octombrie 2023 19:38
    89.39.81.***
    Dacă exista o solicitare a Asc Suporter Club depusa în 2018 (încă nesoluționata). De ce doamna Paulina a depus o alta solicitare în loc s-o rezolve pe cea precedentă? Nu este conficlict de interese ca un salariat a clubului sa facă un demers împotriva angajatorului folosindu-se de informații?
    9
    54
  • postat de MIMI
    Luni, 09 Octombrie 2023 19:36
    86.124.202.***
    Credem că Dorinel este incolțit de hahalere care vor să scape de el!Kaizerul a fost și va fi serios în tot ce face! În loc să-l lase să antreneze echipa,caută GOLANII să-l defăimeze! Eu personal NU CREDcă s-ar inplica Dorinel în fel de fel de mașinațiuni sau jocuri murdare! Prea corect este KAIZERUL
    41
    27
  • postat de sigla clubului asc otelul trebuie sa apartina acestei asociatii.
    Luni, 09 Octombrie 2023 18:55
    89.39.81.***
    dorinel muta cercetarea actiuni sotiei de a fi proprietar a siglei otelului cu activitatea profesionala care probabil ca e buna.. proprietarul siglei asc otelul trebuie sa fie chiar asc otelul. altfel orice posesor poate cere bani, acum, peste timp. chiar se poate vinde sau da mostenitorilor..
    8
    51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.