FCM Dunărea a plecat din start cu câteva indisponibilităţi de marcă: Cucu, Mindileac şi Posteucă - accidentaţi, Velescu suspendat pentru opt etape (?!!?) - mai are de efectuat una. Staful tehnic gălăţean a alcătuit o echipă asemănătoare celei din etapa precedentă, cu o singură modificare - prezenţa lui Enache în primii "unsprezece".
Elevii lui Viorel Tănase s-au descurcat destul de bine pe terenul din Otopeni - echipă aflată în subsolul clasamentului înaintea acestui meci. În primele 45 de minute au beneficiat de două bune situaţii de gol - prin Cristea şi Cioinac. Cea de-a doua a fost o ocazie clară, care putea schimba soarta meciului. Erau ultimele minute înainte de pauză, când Cioinac a fost găsit cu o minge în careu şi, de la şase metri, a trimis cu capul peste poartă!
În mitanul al doilea ilfovenii au avut o uşoară presiune, au avut o bară, pentru ca finalmente să marcheze golul victoriei în min., 74, prin Drăghici. Pasă de la mijlocul terenului pe flancul stâng, Drăghici a şutat de la semidistanţă balonul intrând în plasă după o uşoară deviere a fundaşului Marin care a încercat să pareze.
„Pe ansamblu rezultatul este just. Dacă acţiunea lui Cioinac s-ar fi finalizat, cu siguranţă că altele erau datele jocului. Am avut şi câţiva jucători cu un randament mai scăzut şi rezultatul s-a văzut. Nu am reuşit să ne creăm prea multe ocazii de gol, ca în alte meciuri. Avem două meciuri acasă din care vom încerca să luăm toate punctele”, a concluzionat tehnicianul FCM Dunărea.
A arbitrat bucureşteanul Florin Marin - asistat de Joszef Fodor (Odorheiu Secuiesc) şi Florin Pucheanu (Ulmi - Dâmboviţa).
Viorel Tănase şi Eugen Baştină au aliniat "unsprezecele": Măstăcan - Cristea, Marin, Daniel Florea, D. Popescu - Vali Munteanu, Cioinac, Cristea, Pribac - Enache şi Cârjan. După pauză au fost efectuate două schimbări: Grosu la Pribac şi Chelaru la Enache.
Următoarele două partide vor avea loc pe teren propriu: cu Juventus Bucureşti (6 noiembrie) şi Astra II (13 noiembrie).