Clasări fruntașe la Mangalia

Clasări fruntașe la Mangalia
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

ȘAH.  Sportivi de la CSM Galați au participat la un concurs de șah desfășurat la Mangalia. Concursul, la care au participat jucători de toate vârstele, juniori și seniori, legitimați la cluburi din Israel, Bulgaria, Ucraina și România, s-a derulat pe parcursul a 6 runde. CSM Galați a participat cu şapte juniori, însoțiţi de antrenorul Lucian Jugaru, care au reuşit următoarele clasări: David Talabă (6 ani) - locul 2; David Corchi (7 ani) - locul 1; Victor Jugaru (6 ani) - locul 1; Dragoș-Ștefan Leu (12 ani) - locul 1; Alina Vorniceanu (18 ani) - locul 2; George Cernencu (11 ani) - locul 2; Eric Berbece (8 ani) - locul 3.

FOTBAL. La trei meciuri din Liga a III-a de fotbal vor oficia și arbitri gălățeni. Astfel, Alexandru Burloiu va fluiera la meciul Știința Miroslava - Foresta Suceava; Ionuț Constantinescu, ajutat de Cosmin Ursu, va fi la FC Bacău - Bucovina Rădăuți, iar asistenții Florin Iftode și Răzvan Bedreagă, la meciul Cozia Călimănești - Vedița Colonești. La Liga a II-a, Daniel Vlase va fi arbitru asistent la FC Argeș - CS Dumbrăvița.

RUGBY. Divizia Națională își reia meciurile cu prima etapă din turul al treilea. CSM Galați va juca în deplasare, cu Știința Petroșani, sâmbătă, de la ora 18,00.

Citit 605 ori Ultima modificare Vineri, 01 Decembrie 2023 13:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.