Oțelul și Rapid continuă disputa de la distanță

Oțelul și Rapid continuă disputa de la distanță
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Chiar dacă meciul direct dintre cele două echipe s-a încheiat de sâmbătă seară, cu succesul de 2-1 al bucureștenilor, disputa dintre cele două grupări continuă.

Meciul Rapid - Oțelul 2-1 a născut un nou soi de scandal, în care la mijloc a fost prins antrenorul Dorinel Munteanu. După ce a fost tratat foarte urât în Giulești, de către fanii gazdelor din spatele băncii de rezerve, Munteanu a ieșit la atac în declarațiile de după meci, după ce încheiase cu ironii referitoare la arbitri. În febra stării de după meci, i-a scăpat un apelativ mai puțin agreabil, în sensul în care a spus despre acea parte a suporterilor Rapidului că sunt "bronzați", ce poate fi interpretat ca aluzie la rasa acestora. De precizat, în același timp, că Dorinel Munteanu a avut numai cuvinte de laudă în general despre fanii Rapidului, atât înainte de meci, cât și după.

Clubul Rapid a ieșit la atac, la rândul său, după declarațiile lui Dorinel Munteanu, acuzându-l pe acesta că nici el n-a fost tocmai pașnic și liniștit pe parcursul meciului. "Am rămas stupefiați și suntem indignați de reacția antrenorului Dorinel Munteanu, la adresa suporterilor noștri", se arată în startul comunicatului de presă al rapidiștilor, care continuă cu un apelativ scris cu majuscule: "Nu îți dă dreptul să ne jignești suporterii!"

Oțelul a răspuns cu un comunicat

Nici tabăra gălățeană n-a rămas cu mâinile în sân și a publicat, la rândul său, un comunicat de presă, în principal ca răspuns la cel al Rapidului.

"Ne dorim ca opinia publică să înțeleagă că domnul Munteanu, care a utilizat un termen peiorativ căruia îi pot fi atribuite diverse conotații, nu a intenționat să facă remarci rasiste și dezavuează profund comportamentul discriminatoriu, indiferent care ar fi acesta", se arată într-o parte a comunicatului.

De asemenea, Clubul Oțelul a făcut referire, în cadrul aceluiași comunicat, la erorile de arbitraj ale centralului Ionuț Coza. Sunt semnalate șase astfel de situații, dintre care cea mai flagrantă este evitarea eliminării lui Djokovici, ca urmare a loviturii pe care a încasat-o Lameira, încheiată cu sângerare.

Galeria Rapidului - de partea lui Dorinel. Nu și CNCD

Publicația online iamsport a luat un punct de vedere de la unul dintre liderii galeriei Rapidului, Liviu Ungureanu. Acesta a dat de înțeles că suflarea rapidistă nu are nimic împotriva lui Dorinel Munteanu și că nu ia în calcul ceea ce a spus tehnicianul gălățenilor la cald.

"Îl înțelegem, și-a dorit să câștige, înaintea meciului a vorbit foarte frumos despre galeria Rapidului. El știe ce s-a întâmplat acolo, a avut un conflict deschis cu câțiva suporteri și probabil de asta a reacționat așa. Noi îl respectăm pe Dorinel, are aceeași imagine în ochii noștri, e un fost mare fotbalist. Nu luăm în calcul ce spune lumea la cald, uneori se poate să îți mai pierzi cumpătul", a spus reprezentantul fanilor rapidiști.

În același timp, Comisia Națională pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a anunțat că s-a sesizat din oficiu, iar în zilele următoare va judeca dacă sunt necesare măsuri împotriva lui Dorinel Munteanu, ca urmare a declarațiilor acestuia de la finalul meciului contra Rapidului.

Citit 2345 ori Ultima modificare Luni, 05 Februarie 2024 21:18

4 comentarii

  • postat de valy
    Miercuri, 07 Februarie 2024 12:45
    193.231.148.***
    prea mult se pune accent pe o prostie,presa alimenteaza ceva aproape inexistent daca antrenorul lor ar fi spus acelasi lucru nu mai spunea nimeni nimic
    0
    6
  • postat de JOHN
    Marți, 06 Februarie 2024 21:02
    86.124.201.***
    După ce a fost jignit de N ori de fanii Rapidului,Dorinel i-a făcut bronzați datorită faptului că sunt pe locul 3 adica BRONZ ceea ce acesta este adevărul: 1 FCSB,2 CFR CJ și RAPID pe 3, nu-i așa?Deci sunt bronzați într-un fel! I-AU FELICITAT!
    0
    9
  • postat de Dan Negru de Galați
    Marți, 06 Februarie 2024 19:29
    89.136.185.***
    Mi-am rezervat cameră la vară la Venus, pentru 12 zile. Când mă întorc în Galați, să nu-mi spună careva că m-am bronzat. Îl reclam la CNCD dacă acesta nu se autosesizează. Atenție Dorinel, suntem prieteni dar nu te iert!
    2
    5
  • postat de Dante
    Marți, 06 Februarie 2024 17:38
    93.122.250.***
    A înnebunit lumea în care trăim!Ne ducem dracului!...
    2
    7

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.