Victoria, cu scorul de 1-0, cu FCU 1948 Craiova din meciul de vineri, o relansează pe gruparea gălățeană în lupta pentru un loc între primele șase.
Când jocul merge, e doar o chestiune de timp până apar și rezultatele favorabile, ceea ce s-a confirmat și în cazul celor de la Oțelul. Gălățenii au făcut un meci aproape perfect cu FCU 1948 Craiova, pe care l-au câștigat când aveau nevoie mai mult ca niciodată. Un alt rezultat o înscria pe trupa lui Dorinel Munteanu în hora retrogradării, ceea ce înseamnă că elevii săi au făcut față cu brio unei astfel de presiuni.
Singurul gol al partidei a fost semnat de Bodișteanu, la capătul unei faze foarte bine legate, cu Maciel pasator decisiv
Tânărul jucător pe care Oțelul îl are sub formă de împrumut de la Farul, dar pe care intenționează să-l țină și din sezonul următor, ar putea avea un viitor strălucit sub comanda lui Dorinel Munteanu. De altfel, fostul internațional îl recomandă pe Bodișteanu pentru echipa națională. "Aștept de la Bodișteanu să devină constant în joc, să facă meciuri bune legate, nu unul bun și unul mai puțin reușit. Este clar că are calitate și îi ofer încrederea necesară, dar trebuie să ofere și el mai mult meci de meci. Mă bucur pentru golul său și cred că poate să ajungă în vizorul echipelor naționale, depinde numai de el", a spus Munteanu.
Bodișteanu, care asigură regula de U21 ca titular la Oțelul, a fost convocat în ultima vreme la echipa U20 a României
Oțelul a ajuns la 31 de puncte după 25 de etape (golaveraj 25-25), fiind din nou implicată în calculele pentru o clasare între primele șase echipe. În următoarele cinci etape, gălățenii ar avea nevoie să obțină aproximativ zece puncte (trei succese și un egal) pentru a încheia pe loc de play-off.
"Sigur că nu multă lume mai credea în obiectivul nostru, obiectiv pe care eu l-am impus imediat după promovare. Dar eu știu ce nivel de pregătire are echipa, am încredere în jucători și ne vom lupta până în ultima etapă pentru o clasare în play-off. Este foarte important pentru noi, chiar dacă nu avem bugetul necesar. Dacă alții se plâng de bugete, noi abia ne târâim (din punct de vedere financiar - n.a.), dar trebuie să mergem înainte", a spus Dorinel Munteanu.
Formula de joc a Oțelului în victoria cu FCU 1948 Craiova a fost: Stoian - Jelev, Cisse, Lovrici, Miguel Silva - Cisotti, Lameira, Teles - Maciel, Pop, Bodișteanu. Au mai intrat: Rusevici, Zivulici, Adăscăliței, Jardan, Tănasă.
Pentru gălățeni urmează meciul cu Dinamo, din deplasare, programat duminică, 18 februarie, de la ora 20.00.