Lieștenii, al cincilea meci amical

Lieștenii, al cincilea meci amical
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

FOTBAL. Sporting Liești susține, miercuri, 28 februarie, un nou meci de verificare, al cincilea din actuala perioadă a pregătirilor. Jocul are loc pe terenul din Liești, de la ora 15.30, iar parteneră este echipa Aerostar Bacău.

ATLETISM. Zilele acestea au avut loc, în Capitală, întrecerile Concursului Național de atletism - etapa de zonă. Gălățeanul Ștefan Oancă (CSM Dunărea - antrenor Sorin Grecu) a avut o bună evoluție și cu performanța de 14,44 m a ocupat locul al doilea la aruncarea greutății - categoria Under 16.

BASCHET. Echipa CSM Galați U13, pregătită de Tudose Teodorașcu și Bogdan Bălănică, a evoluat în turneul din cadrul Campionatului Național de baschet, care s-a desfășurat la Tulcea. Gălățenii au cedat cu 46-49 în fața lui Phoenix, au fost învinși foarte clar, 30-80, de CSS Tulcea și au pierdut cu 43-54 partida cu CSM Focșani. A fost folosit următorul lot de jucători: Iacob, Mocanu, Oană, Neagu, Cioabă, Haidukevych, Severin, Ponea, Coman, Chebac, Banea și Buhăescu.

ATLETISM. Sportivele legitimate la CS Școlar Tecuci/ CS Universitatea Galați au dominat probele de  aruncare a greutății  în etapa a doua a Campionatului Național de atletism pentru juniori, găzduite de Sala "Ioan Soeter" din Complexul "Lia Manoliu" din Capitală. Iată performanțele obținute: Alexandra Druță (Under 16) - locul 1, cu 11,07 m; Daria Șarban (U18) - locul 1, cu 12,88 metri.

INSTRUIRE. De marţi până pe 1 martie, timp de trei zile, la Cheile Grădiștei are loc cursul de instruire a arbitrilor și observatorilor ce vor oficia în Liga a III-a de fotbal. Din Galați sunt prezenți: arbitrii Ionuț Constantinescu, Alexandru Marin, Alexandru Perju și Adrian Sava, arbitri asistenți Răzvan Bedreagă, Daniel Gâță, Andrei Toma și Cosmin Ursu și observatorii Daniel Burloiu și Mihai Păiș. Președintele AJF Galați, Liviu Ciubotariu, va fi prezent în calitate de membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA).

Citit 669 ori Ultima modificare Marți, 27 Februarie 2024 14:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.