Victorie a handbaliștilor de la CSU Galaţi

Victorie a handbaliștilor de la CSU Galaţi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

HANDBAL. Miercuri, la Galați, CSU a jucat cu CSU Pitești, meci pe care l-a câștigat cu scorul de 29-26. A fost ultimul meci din Divizia A de handbal, Seria B, pentru clasament. Lotul aliniat de gălăţeni și marcatorii: Dinu - Costea 7 goluri, Soare 1, Mârșiu, Lefter, Buțea 2, Chertif, Ioniță, Bădărău, Broască, Andrei 1, Albu 3, Chiriac 6, Frangulea 2 și Ionescu 7.

ARBITRAJE. Meciul din Superliga de fotbal FCU Craiova - Dinamo va fi arbitrat de gălățeanul Adrian Viorel Cojocaru. Acesta vine după o perioadă de inactivitate și a fost delegat la un joc foarte important din zona retrogradării.

În Liga a II-a, Florin Iftode va fi asistent la Târgoviște - Steaua, iar Alexandru Burloiu, al patrulea arbitru la Buzău - Miercurea Ciuc.

RUGBY. În etapa a treia a Diviziei Naționale de rugby, CSM Galați joacă sâmbătă pe teren propriu cu echipa Sportul Studențesc. Întâlnirea va începe la ora 13.30 și va fi găzduită de Stadionul "Municipal".

BADMINTON. Între 19-21 aprilie, la Bacău se vor desfășura meciuri pentru "Cupa României" la badminton. Vor lua parte juniori (Under 13) și tineret, sportivi gălățeni, de la Siderurgistul, CSU și Agero.

VOLEI. Începând de vineri, echipa de cadete a CS Școlar Galați joacă în Capitală în turneul semifinal al Campionatului Național. Partenere de întrecere îi sunt: CTF "Mihai I" București, CSM Constanța și CSS 5 București.

Citit 778 ori Ultima modificare Joi, 18 Aprilie 2024 15:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.