Gruparea gălățeană a încheiat perioada de vacanță și a demarat cu primul antrenament oficial dinaintea sezonului 2024-2025
După un sezon în care a fost a treia echipă din România după numărul meciurilor jucate (după Sepsi și Farul - implicate și în cupele europene), Oțelul a început pregătirile, miercuri seară, cu un lot restrâns la primul antrenament al sezonului, care a avut loc la baza proprie. Asta și pentru că au fost reziliate înțelegerile cu șapte jucători, la care s-au adăugat absențele motivate ale jucătorilor străini. Cu toate acestea, fanii gălățeni au venit alături de echipă la primul antrenament, chiar dacă n-au avut parte de noutăți în privința lotului.
Au absentat Cisotti, Cisse, Yabre, Maciel, Teles, Miguel, Zivulici, Rusevici și Malle. Singurul străin prezent a fost bulgarul Jelev. Situația lui Lameira este încă incertă, după ce i-a expirat împrumutul de la Baltika. Absenții motivați vor reveni sâmbătă la Galați, pentru a intra în programul de pregătire. De remarcat a fost prezența portarului Cosmin Dur-Bozoancă, aflat încă în perioada de recuperare, după intervenția chirurgicală la umăr. Importanța sa este cu atât mai mare în contextul în care goalkeeperul Eduard Pap a renunţat la înțelegerea cu Oțelul, pentru a da curs unei reveniri la FC Botoșani - fosta sa echipă din Liga I.
Antrenamentele în plan local continuă pentru Oțelul până la finalul săptămânii, iar de duminică, 9 iunie, se merge într-un cantonament la Vatra Dornei, până pe 20 iunie. Apoi va fi un al doilea stagiu de pregătire centralizată, în Austria.
Apar și primele noutăți
Chiar dacă n-au fost prezenți la primul antrenament al sezonului, cei de la Oțelul se pare că au deja câteva noutăți în privința lotului de jucători. Primul ar fi mijlocașul central Cristian Chira, care a marcat trei goluri în cele 24 de meciuri jucate pentru Unirea Dej în precedentul sezon. În vârstă de 22 ani, Chira a fost acontat de Oțelul încă din iarnă. Chiar dacă echipa sa a retrogradat din Liga a II-a, mijlocașul dejenilor a fost unul dintre remarcații echipei ca evoluții individuale.
Cel de-al doilea jucător cu care Oțelul a ajuns la un numitor comun, conform informațiilor publicate de ProSport, este portarul Iustin Popescu. Goalkeeperul de 30 de ani și-a reziliat înțelegerea cu Chindia Târgoviște şi ar urma să fie titularul din poarta Oțelului până revine Dur-Bozoancă după accidentare.
De asemenea, discuții avansate pentru o altă noutate ar fi legate de Neluț Roșu, mijlocaș de 30 de ani, fost la Dinamo în ultimele sezoane. Acesta n-a mai contat pentru echipa bucureșteană în ultimele meciuri, pesemne că despărțirea de clubul bucureștean era iminentă. Din postura de jucător liber de contract, Roşu s-ar putea alătura lotului gălățenilor în cantonamentul de la Vatra Dornei.
Ghiocel, primul semnat dintre reziliați
Dintre cei șapte jucători reziliați, primul care a făcut pasul către o nouă echipă este Costin Ghiocel - fostul căpitan al Oțelului. Fundașul central s-a înțeles cu FC Argeș, una dintre echipele favorite la promovare din Liga a II-a. Ghiocel a fost deja anunțat oficial la gruparea piteșteană.
Pe lista celor șapte se află și atacantul George Cîrjan, care ar putea primi o funcție în cadrul clubului, dacă alege să se retragă din activitatea de fotbalist.