* Dacă acum un an cheltuia 50.000 de euro pentru a-l achiziţiona pe portarul Branko Grahovac, în prezent clubul care conduce Liga I de fotbal nu-şi mai permite acest lux * „În mod sigur nu va exista un buget de transferuri”, anunţă directorul general al roş-alb-albaştrilor, Marius Stan * Doar un eventual transfer al lui Râpă ar debloca fondurile necesare achiziţionării de noi jucători *
„Sigur nu vom avea buget”
Zero lei pentru achiziţii. Asta scrie în conturile echipei Oţelul Galaţi după 18 etape desfăşurate din ediţia 2010-2011 a Ligii I. De fapt, nici în vară n-a existat o sumă, cât de mică, destinată cumpărării unui jucător, sportivii care au fost legitimaţi atunci venind din postura de liberi de contract (n.r. – în iarna precedentă au existat 50.000 de euro, întreaga sumă fiind folosită pentru înregimentarea portarului Branko Grahovac).
„Nu suntem o echipă cu un buget care să sperie pe toată lumea, n-am făcut achiziţii de milioane în fiecare an, ci dimpotrivă aproape că n-am cheltuit niciun leu în perioadele de transferuri. Nici acum, în mod sigur, nu va exista un buget de achiziţii”, susţine directorul general al roş-alb-albaştrilor, Marius Stan, cu toate că ar mai fi nevoie de una-două piese în angrenajul trupei antrenate de Dorinel Munteanu.
„Eforturi care ne macină. Am mai chelit!”
Stan consideră că mai importantă este stingerea datoriilor faţă de jucătorii care au urcat brandul gălăţean pe primul loc al clasamentului.
„Am demonstrat că putem fi cei mai buni şi cu lotul aflat actualmente la dispoziţia lui Dorinel. El va decide dacă va pleca cineva, dar cred că vom rămâne în aceeaşi formulă. Prin urmare, nu va fi nevoie de alte transferuri. A trebuit să facem eforturi uriaşe ca să le asigurăm băieţilor o vacanţă liniştită, cu salariile şi primele la zi. Am spus de la începutul campionatului că această echipă este capabilă de performanţe dacă noi, conducerea, vom ţine pasul cu ea. Până acum am reuşit, dar eforturile sunt supraomeneşti şi ne macină mult. Poate se vede, am mai chelit, am mai albit”, comentează managerul grupării gălăţene.
Dar dacă va pleca Râpă?
Totuşi, în această iarnă vor veni la Oţelul câţiva tineri necunoscuţi, după cum anunţă tot Marius Stan:
„Nu va fi ceva spectaculos, vom respecta politica noastră de transferuri. Vor veni câţiva tineri din străinătate pe care va trebui să-i acomodăm cu fotbalul românesc şi care, în primă instanţă, vor juca mai mult la echipa a doua.”
Există însă şi varianta ca fundaşul dreapta Cornel Râpă să fie vândut (n.r. – mai nou se aude despre interesul formaţiei italiene Atalanta Bergamo), preţul internaţionalului de 20 de ani fiind de un milion de euro.
„Dacă vom avea o ofertă bună pentru Cornel, îi vom oferi şansa de a pleca, iar atunci am putea vorbi de un buget de transferuri”, mai spune Stan, şeful liderului Ligii I.