FOTBAL. Complexul Sportiv de la Cheile Grădiștei va găzdui ultima grupă de arbitri și observatori ce vor oficia în Liga a III-a de fotbal. În perioada 8-10 august, aceștia vor participa la cursul de instruire. Galațiul va avea 11 prezențe: patru arbitri - Ionuț Constantinescu, Alexandru Marin, Alexandru Perju și Adrian Sava, patru arbitri asistenți - Răzvan Bedreagă, Daniel Gâță, Andrei Toma și Cosmin Ursu și trei observatori - Daniel Burloiu, Mihai Păiș și Cristian Lupoaie. Președintele Asociației Județene de Fotbal Galați, Liviu Ciubotariu, va fi prezent în calitate de membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor.
RUGBY. Ultimul turneu al Campionatului Național de rugby în 7 a fost total potrivnic echipei gălățene CS Municipal, aceasta bifând doar o victorie din patru meciuri. Vom reveni cu amănunte.
ATLETISM. Stadionul "Nicolae Mărășescu” din Craiova a găzduit etapa finală a Campionatului Național de atletism pentru tineret (U20), concurs la care au participat și sportivi de la Liceul cu Program Sportiv Galați. Iată cum s-au clasat aceștia în finalele la startul cărora s-au aliniat: Andra Nicola Mihai - locul 5 la 1.500 m, Florin Mândrescu - locul 6 la 1.500 m, Andrei Darius Patriche - locul 8 la 5.000 m.