Primele medalii la ”Naționale”

Primele medalii la ”Naționale”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

HALTERE. În prima zi a ”Naționalelor” de la Bistrița, la categoria Under 12, sportivii gălățeni (Clubul Dunărea) au cucerit șase medalii. Astfel Fredy Fotiadys (10 ani, cat. 32 kg) - trei medalii de bronz, iar Eduard Hăbelea (11 ani, + 55 kg) - un argint și două bronz.

HANDBAL. Încă un meci de verificare al handbalistelor de la CSM Galați. Joi, 22 august, acestea vor juca cu CSM Slobozia (Sala ”Dunărea”, ora 14,00).

TENIS. ”Cupa Dacia”, competiție organizată de clubul cu același nume, a ajuns la cea de-a 25-a ediție. O ediție mai puțin extinsă decât se aștepta, întrucât în respectiva perioadă au avut loc și alte turnee, influențând prezența pe terenurile de la Complexul Sportiv ”Dacia” din Mazepa. Au avut loc numai întreceri feminine, unde la senioare s-a impus bucureșteanca Octavia Jimbu, iar brăileanca Iris Orzan a câştigat la Under 10. La această categorie, Carmen Staver (Dacia) s-a clasat pe locul al treilea.

VOLEI. Ultimele zile ale acestei săptămâni vor avea loc finalele Campionatului Național de volei pe plajă. La start se vor alinia 12 echipe feminine și tot atâtea masculine. În competiția feminină se va afla și campioana en-titre, echipa CSU Galați, alcătuită din Sorina Răileanu și Diana Milea, care va lupta pentru apărarea titlului cucerit în sezonul trecut.

FOTBAL. Noua echipă a lui Viorel Tănase (secundul lui Nicolae Dică la FC Argeș) a jucat marți seară în deplasare, cu FC Bihor, în Liga a II-a. Întâlnirea a fost câștigată de orădeni, cu 1-0, deși argeșenii s-au descurcat mai bine.

Citit 1113 ori Ultima modificare Miercuri, 21 August 2024 14:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.