Modificările la nivelul lotului pregătit de Dorinel Munteanu se preconizează a fi în ambele sensuri
Dacă la capitolul sosiri ar fi de venit unul sau doi jucători care să consolideze lotul, la cel al plecărilor ar putea figura chiar mai multe nume. În momentul de față, Oțelul are un lot de 29 de jucători. Acesta este format astfel: Dur-Bozoancă, Popescu, Kovaliov (portari), Cisse, Stevanovici, Yabre, Adăscăliței, Jelev, Rus, Maftei, Gallo, Miguel Silva, Tomașevici (fundași), Zivulici, Cisotti, Joao Lameira, Teles, Roșu, Chira, Bogaciuc, Neagu, Djurici, Maciel, Tănasă, Cojocaru (mijlocași), Jurici, Pop, Andronache și Hofman (atacanți).
Încă de la conferința de presă de după meciul cu Sepsi, câștigat cu 2-0, antrenorul Dorinel Munteanu a anunțat că mai așteaptă unul sau doi jucători la echipă, până la închiderea perioadei de mercato
"Ne mai dorim unul sau doi jucători în perioada următoare, dar nu cred că va mai pleca nimeni. Nu mai zic nimic de bugetul nostru, că avem unul dintre cele mai mici din campionat, că iar va spune lumea că mă plâng", a spus Munteanu. Posturile vizate pentru a fi întărite sunt cele de fundaș central și atacant. Pentru centrul defensivei s-a sudat cuplul de fundași Cisse - Stevanovici, doar că soluțiile în cazul absenței unuia dintre ei nu sunt dintre cele mai bune. Singurul fundaș central de meserie din lot mai este Yabre, care a avut probleme cu accidentările în ultima vreme. În rest, pe acel post ar mai putea evolua Zivulici (titular ca mijlocaș defensiv), Chira, Adăscăliței sau Tomașevici - toți mai mult ca improvizație. Ceea ce face ca necesitatea unui fundaș central să fie evidentă, în contextul unui sezon extrem de solicitant, cu peste 40 de meciuri în campionat și "Cupa României".
La capitolul plecări, chiar dacă Munteanu a spus că nu mai pleacă nimeni, nu este exclus să apară modificări de lot și în acest sens. De exemplu, ar mai putea pleca dintre jucătorii folosiți mai puțin, cum ar fi Roșu, Rus, Miguel Silva sau Hofman.
Doi titulari, din cei trei împrumutați
În urmă cu doar o săptămână, cei de la Oțelul au anunțat că s-au despărțit de trei jucători ce au plecat sub formă de împrumut. Dintre aceștia, portarul Gabriel Ursu a fost integralist și cu o evoluție foarte bună la Unirea Braniștea (scor 1-1 cu Sporting Liești). Tot titular pentru Braniștea a fost și Denis Bordun, care a avut o evoluție ceva mai modestă, ceea ce l-a determinat pe antrenorul Iliuciuc să-l schimbe înainte de finalul meciului.
Ștefan Farcaș, plecat și el sub formă de împrumut, dar la Câmpulung (Liga a II-a), a fost doar rezervă în eșecul suferit de echipa sa, scor 0-1, pe terenul celor de la Concordia Chiajna.