Gruparea gălățeană Oţelul este bine cotată pentru a prinde un loc de play-off, la capătul sezonului regulat din Superligă
Nu doar faptul că este singura echipă neînvinsă din campionat, dar și prin modul cum a jucat fiecare meci în parte, Oțelul a arătat că, în acest sezon, este o candidată certă la clasarea pe un loc de play-off. În afară de meciul cu Farul, din etapa a doua, scor 0-0, și când au fost înregistrate rezultate de egalitate, trupa lui Dorinel Munteanu ar fi meritat mai mult. Cu 19 puncte în clasament și un meci mai puțin disputat, Oţelul ocupă locul al treilea şi toate echipele au căpătat respect față de munca depusă la Galați.
Însuși Dorinel Munteanu a declarat la finele meciului cu CSU Craiova că obiectivul echipei sale este clar calificarea în play-off. "Mă știți foarte bine deja, întotdeauna îmi doresc mai mult. Încă de când am promovat în Superligă am zis că îmi doresc să ajungem în play-off, chiar dacă multă lume nu m-a luat în serios. Acum avem un lot îmbunătățit față de anul trecut și avem mai multe șanse. Cred că am irosit destul de multe puncte până acum, altfel eram sus de tot. Mă bazez pe pregătirea pe care am făcut-o cu echipa și pe cea ce va urma în iarnă. Sigur, nu este ușor, sunt multe echipe care investesc foarte mult și își doresc să fie acolo în față", a spus Munteanu.
A cincea favorită
Conform bookmakerilor, Oțelul este cotată cu a cincea șansă de a prinde un loc în play-off, după FCSB, CFR Cluj, CSU Craiova și Universitatea Cluj. Gălăţenii le devansează pe Dinamo, Rapid, Sepsi și Farul - următoarele patru după formația gălățeană. Astfel, o casă de pariuri o cotează cu 1,65 pe Oțelul să prindă faza de play-off, cu mult sub cota de la începutul campionatului. Cele mai mici cote, care înseamnă și cele mai mari șanse de a ajunge în play-off, le au FCSB (1,08), CFR Cluj (1,09) și CSU Craiova (1,09). Bine cotată din acest punct de vedere se află și liderul Universitatea Cluj (1,17). Dinamo și Rapid, următoarele echipe după Oțelul în viziunea bookmakerilor, au ambele cotă de 2,10. Sepsi (2,55) și Farul (3,00) sunt alte două formații obișnuite cu astfel de clasări.
Meciul cu CFR Cluj, din nou amânat
Altfel, Liga Profesionistă de Fotbal a amânat din nou partida restantă Oțelul - CFR Cluj, din etapa a șasea, după ce apăruse ca programare data de 17 octombrie. În atari condiții, există posibilitatea ca partida restantă să se dispute după ce se vor încheia meciurile din tur, excepție acceptată după modificarea regulamentului în acest sens, chiar pe parcursul actualului sezon.
Următorul meci al gălățenilor va fi cel din etapa a XIII-a, în deplasare, la "U" Cluj, programat vineri, 18 octombrie, de la ora 21:00.