După reuşita din Champions League (unde a obţinut calificarea în Elite round), United Galați revine la meciurile din campionatul Ligii I de futsal. Miercuri, gălăţenii au de susţinut derbiul cu prima clasată, FK Odorheiu Secuiesc.
Partida, programată pe teren propriu, nu se poate juca la Galați, pentru că la aceeași oră este programat un meci de handbal feminin, iar Federația Română de Fotbal a impus, la solicitarea televiziunii (DigiSport 3), ca partida să se dispute obligatoriu de la ora 17.30. În aceste condiții, oficialii clubului United au decis să organizeze meciul la Brăila, acolo unde formația gălățeană a mai jucat și în alte ocazii.