Alexandra Alexe, în lotul național

Alexandra Alexe, în lotul național
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

HALTERE. Gălățeanca Alexandra Alexe a fost inclusă în lotul național care se pregătește la Snagov pentru Campionatele Europene din 2025. Sportiva de la CSM Dunărea, antrenată de Nicolae Mihai și Marin Otinceanu, a încheiat anul competițional intern devenind triplă campioană națională de seniori, la Onești. Concurând la categoria 81 kg, aceasta s-a clasat de trei ori pe primul loc: 91 kg la aruncat, 112 kg la smuls și 203 kg la total.

În același concurs, Valentina Condrea de la CSS Galați (antrenori Mariana Toma și Liliana Niculiță) a terminat pe locul IV, cu un total de 127 kg, la categoria 87 kg.

NATAȚIE. Bazinul din Otopeni a găzduit Campionatele Naționale de înot pentru seniori, tineret și juniori. CSM Galați a participat cu patru sportivi, Răzvan Hodină - seniori, Ariana Maria Radu - tineret, Alexandru Luca Trofin - juniori I și Anca Pintilie - juniori II (pregătiți de Mihaela Hodină și Mihaela Bîrligea). "A fost un concurs reușit, cu recorduri personale la toate probele. Sportivii noștri au realizat baremurile de participare și și-au îmbunătățit timpii", ne-a spus antrenoarea Mihaela Hodină.

ARBITRAJ. În Divizia A de volei feminin, miercuri este etapă intermediară. La meciuri CSO Voluntari - Corona Brașov a fost delegat arbitrul gălățean George Grădinaru.

PATINAJ. Sportivii Clubului Dunărea se antrenează zilnic pe patinoarul gălățean, elevii antrenorului Radu Dorin urmând să participe la primul concurs de short track al anului, la Miercurea Ciuc, în luna decembrie. Tehnicianul gălățean urmează să-i deplaseze la concursul ce va avea loc pe Patinoarul "Vakar Lajos" pe Daniela Istrate (seniori), Radu Constantin Serafim, Daniel Bîgu și Andra Barbu (juniori C) și Aris Mihai Mușat (copii).

Citit 674 ori Ultima modificare Luni, 18 Noiembrie 2024 15:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.