LIGA a III-a. Echipele gălăţene din eşalonul al treilea de fotbal au un parcurs excelent în actuala ediţie de campionat. În etapa a 13-a, ambele au încheiat cu victorii şi conduc clasamentul Seriei a II-a: Braniştea - locul întâi, cu 30 de puncte, Lieştiul - locul al doilea, cu 29 de puncte. Rezultatele ultimelor jocuri: Unirea Braniştea - CSM Adjud 3-1, Aerostar Bacău - Sporting Lieşti 1-2. Vom reveni cu amănunte.
FOTBAL. Formaţia feminină de fotbal a SC Oţelul a jucat în weekend cu Poli Iaşi, de care a fost învinsă cu scorul de 3-1 (2-1). Gălăţencele se confruntă de mai multe etape cu accidentări, iar acest meci a fost abordat fără trei titulare. Unicul gol al gazdelor a fost înscris de Alina Cimpoieş, din lovitură liberă. După şapte etape, Oţelul are doar două victorii şi cinci înfrângeri!
HOCHEI. Judeţul Harghita a găzduit un festival de hochei pe gheaţă pentru copii, la care au participat 700 de mici sportivi, printre aceştia aflându-se şi 35 de puşti foarte talentaţi de la Dunărea Galaţi. Antrenorul Cristi Munteanu a înscris în competiţie nouă sportivi Under 7, 12 Under 9 şi 14 Under 11. S-a jucat pe câte o treime de teren şi nu s-au înregistrat scoruri.