CSM Galați a rezistat doar în primul sfert să țină pasul cu multipla campioană U-BT Cluj-Napoca, la partida de sâmbătă, de la Galați, din Liga Natională de Baschet Masculin. Clujenii s-au impus cu 109-77, deși la capătul primului sfert au avut un avans de doar patru puncte, după o replică foarte bună a gălățenilor. Lamar Morgan a fost cel mai bun marcator de La CSM, cu 14 puncte. Au mai punctat: Kovacevic (13), Axinte (8), Vlaicu (8), Kuxhausen (7), Majstorovic (7), Ciotlăuș (6), Ilves (5), Stan (5), Calenic (4).
Pentru gălățeni urmează un nou test imposibil, cu liderul CSM Oradea, sâmbătă, de la ora 19,00.