Festival de babyhandbal la Craiova

Festival de babyhandbal la Craiova
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

FESTIVAL. Junioarele gălăţene V și VI de la CSM Galaţi au fost irezistibile la Festivalul Național de babyhandbal. Gruparea gălăţeană a participat cu două echipe la competiţia organizată la Craiova. Jucătoarele născute în 2015 au fost conduse de Iulia Ilie, iar sportivele născute în 2016 și 2017 l-au avut antrenor pe Gabriel Elisei. La concurs au mai participat CSS 1 Craiova, CSS Drobeta Turnu Severin, HCM Craiova, CSM Slatina, CS Arys Rm Vâlcea şi ACS Activ Luduș.

HOCHEI. Echipa de hochei seniori a CSM Galaţi a avut programate, în weekend, două meciuri, în deplasare, cu Sportul Studenţesc. Gălăţenii s-au impus categoric în primul joc, scor 18-1, iar pe cel de-al doilea l-au câştigat la "masa verde" cu 5-0, din cauza unor probleme tehnice la Patinoarul "Berceni Arena".

TENIS. Săptămâna aceasta (până pe 21 decembrie), în Capitală au loc meciuri în turneul de calificare la Campionatul Naţional de tenis. De la Clubul Dacia va participa la întreceri Albert Pal (Under 12), însoţit de antrenorul Mircea Basarab.

Alte două jucătoare ale aceluiaşi club, Laura Iordăchescu şi Carolina Ciobotaru, vor fi prezente într-un turneu Under 14 care se desfăşoară la Oneşti.

HANDBAL. Marţi, 17 decembrie, de la ora 15.30, handbalistele de la CSM Galaţi vor susţine, în deplasare, meciul cu Ştiinţa Bacău. Întâlnirea contează pentru etapa a doua a returului celui de-al doilea eşalon feminin.

În aceeaşi competiţie, dar la masculin, echipa CS Universitatea a jucat, în weekend, la CS Medgidia. Gazdele s-au impus cu 43-31, gălăţenii rămânând cu doar două victorii în actualul sezon.

Citit 778 ori Ultima modificare Luni, 16 Decembrie 2024 13:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.