Există mai multă neliniște ca niciodată înainte de reunirea roș-alb-albaștrilor, după ce Dorinel Munteanu și Alexandru Pop au plecat, iar alți jucători sunt nemulțumiți de situația actuală a echipei.
Oțelul trece printr-o transformare ce se poate dovedi decisivă. Nu se ştie dacă va reuși să redreseze situația financiară și, implicit, sportivă prin salvarea de la retrogradare, ori dacă se va repeta scenariul din urmă cu un deceniu și va merge spre Liga a II-a și poate chiar spre faliment.
Situația financiară precară a echipei pune și mai mare presiune după demisia lui Dorinel Munteanu, mai ales că mai mulți jucători importanți își doresc să plece. După ce Alex Pop a fost deja vândut la Dinamo, gălățenii mai au de trecut de importante negocieri cu Cisotti, Miguel Silva, Maciel, Zivulici și Cisse. Cel puțin în cazul primilor doi, șansele ca ei să continue la Galați sunt minime, după ce s-ar fi înțeles deja cu FCSB.
Singura noutate anunțată de cei de la Oțelul este cea a antrenorului Ovidiu Burcă, venit de la FC Voluntari.
"Știu foarte bine orașul, știu ce înseamnă echipa pentru oamenii din oraș. E un proiect pe care Dorinel l-a început când era în Liga a III-a. E un impas în acest moment, dar cred că împreună cu cei din conducere și cu jucătorii vom putea să-l depășim. Știu care este situația, dar cred că în scurt timp se vor rezolva lucrurile. Mă bazez pe încrederea pe care o am față de conducere, iar în următoarele zile am înțeles că se vor rezolva. E un lot de jucători bine antrenat, bine selecționat. Dacă se va depăși acest impas financiar, iar din câte am înțeles există soluții, sunt convins că vom reuși să redresăm situația din toate punctele de vedere. Dacă soluția pentru a ieși din această criză este să fie vândut Cisotti, atunci trebuie să înțelegem că e o situație specială, cu management de criză. Ca antrenor, trebuie să ofer soluții din punct de vedere tehnic, tactic", a spus Burcă.
Reunirea Oțelului va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, la Stadionul "Oțelul". Echipa se va pregăti în continuare în regim de cantonament, la Galați, până pe 18 ianuarie, când este programat primul joc oficial din 2025, cu Petrolul.
Din lotul cu care s-a încheiat campionatul, nu vor mai fi prezenți Pop, Djurici și Kovalov - toți trei plecaţi oficial de la echipă.
Dorinel nu merge la Voluntari
În ciuda zvonurilor apărute în presa centrală vizavi de plecarea lui Dorinel Munteanu la FC Voluntari, în Liga a II-a, tocmai echipa de la care a fost adus Ovidiu Burcă, acestea nu s-au adeverit. Formația ilfoveană a mizat pe Florin Marin, fost şi el antrenor la Oțelul, iar Dorinel Munteanu s-a ținut de cuvânt când a zis că plecarea sa de la echipa gălățeană nu înseamnă că se duce imediat în altă parte, ci că va lua o scurtă vacanță. Alte două echipe interesate de serviciile lui Dorinel Munteanu, conform speculațiilor din presa centrală, ar fi FCU 1948 Craiova (tot din Liga a II-a) și Sepsi Sf. Gheorghe.